Câţiva ani mai târziu, Cleopa Bulandră avea să capete faima de procesomanul numărul unu al ţării. Avea deschise o sută trei procese la judecătoria din Floreşti, Secţia Civilă şi Contencios Administrativ.

Înaintea lui se situa, la un moment dat, un pensionar din Ploieşti, care deschidea automat procese tuturor celor care invocau în public zicala "A întors-o ca la Ploieşti", pe motiv că astfel se aducea atingere onoarei zecilor de mii de cetăţeni paşnici din Ploieşti.

Şi aşa oraşul nostru a suferit şi suferă groaznic - scria el în plângerile aşternute pe foi din maculatorul rămas de la nepoată-sa Lidia, care terminase şcoala elementară şi urma acum cursurile unui Liceu de Cosmetică - Secţia Năsucuri şi Urechiuşe - din cauza lui Caragiale, care şi-a bătut joc de el, zicând despre Republica de la Ploieşti.

Cleopa Bulandră reuşi însă să-l depăşească. Nu pentru că ar fi făcut vreun efort în plus, ci pentru că pensionarul murise tocmai când scrisese şi depusese cea de-a suta plângere penală.

Cleopa Bulandră era şi el pensionar. Pe motiv de boală, nu de vârstă.

Lucrase timp de douăzeci de ani la Poştă. Departamentul Retururi.

Aici veneau scrisorile care nu-şi găsiseră Destinatarul şi, în consecinţă, trebuiau să se întoarcă la Expeditor. Cu unele lucrurile şedeau simplu. La Expeditor adresa era corectă: nume, prenume, stradă, localitate, ba chiar şi cod poştal. Cu altele, lucrurile se complicau. Era vorba despre scrisori care aveau la Expeditor, în loc de nume şi prenume, Un grup de oameni ai muncii sau Pisicuţa ta alintată. Cerea multă bătaie de cap până dibuiai cine e Pisicuţa ta alintată, nu de puţine ori de sub acest pseudonim iţindu-se o bătrânică la vreo 70 de ani, confruntată cu dificultăţi în primirea pensiei la timp.

Cu câţiva ani în urmă, Cleopa Bulandră fusese citat ca martor într-u