Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Chivu a fost amnezic în faţa judecătorilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 septembrie 2011 ·

Fostul căpitan al primei reprezentative a fost audiat ieri ca martor în \"Dosarul Transferurilor\", după care a plecat înapoi în Italia. Fundaşul şi-a găsit repede o scuză pentru că n-a rămas la meciul cu Franţa. Sursa: CODRIN PRISECARU

A început sezonul de toamnă în serialul "Dosarul Transferurilor". Ieri, la Tribunalul Bucureşti, a avut loc cea de a 33-a înfăţişare în acest caz. Vedeta zilei a fost Cristi Chivu, jucătorul echipei Internazionale Milano. Fostul căpitan al naţionalei a mai fost citat de alte două ori în calitate de martor, dar nu s-a prezentat.

Ieri, Chivu a apărut la tribunal puţin după ora 12.00. El a fost înconjurat de mai mulţi oameni care l-au rugat să revină la prima reprezentativă. Întrebat dacă se va asista la meciul cu Franţa, Cristi s-a eschivat: "Am un program la echipa de club şi trebuie să îl respect. Nu pot să ajung".

"V-aţi învăţat să puneţi întrebări tâmpite"

Pentru că trebuia să se întoarcă în Italia, Chivu a fost audiat în regim de urgenţă. După ce judecătorul i-a citit declaraţia pe care o dăduse în 2008, fotbalistul a afirmat că îşi menţine cele spuse anterior. În declaraţia respectivă, Chivu a recunoscut că, în 2004, a primit într-un cont suma de 100.000 de euro de la o companie străină.

Banii reprezentau o parte din drepturile de imagine, dar el nu şi-a mai amintit dacă remuneraţia a venit de la Coca- Cola sau de la Adidas. Impresarul Victor Becali, care i-a făcut "marcaj" strict finului său, a sărit cu gura pe reprezentanţii mass-media. "V-aţi învăţat să puneţi întrebări tâmpite", s-a răstit agentul. "Ne asortăm cu oamenii pe care îi întrebăm", i-a răspuns o ziaristă.

A dat Copos mită?

Printre alţii, ieri a mai fost audiat şi Ion Martin, de la CFR Cluj, care a fost chestionat pe tema transferului lui Cristi Dulca la Rapid, apoi la Pohang Steelers (în Coreea de Sud). El i-a uimit pe cei din sal

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 47 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 43 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 46 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 10 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum 51 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 12 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 46 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°