Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU - Mai mult zahăr decât cereale

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 octombrie 2008 ·

Cerealele care se comercializează în Statele Unite ale Americii (SUA) destinate micului dejun conţin o cantitate dublă de zahăr faţă de cât ar trebui să consume copiii în mod normal.

Cerealele care se comercializează în Statele Unite ale Americii (SUA) destinate micului dejun conţin o cantitate dublă de zahăr faţă de cât ar trebui să consume copiii în mod normal.

Acest lucru înseamnă implicit că respectivele produse au o valoare nutriţională foarte mică, conform datelor furnizate de Consumer Raports, o revistă de specialitate din SUA publicată de Uniunea Consumatorilor. Astfel, potrivit articolului, unele mărci de cereale conţin o cantitate de zahăr la fel de mare ca şi o gogoaşă. De exemplu, Post Golden Crisp, care sunt produse de Kraft Foods, conţin cu 50% mai mult zahăr per kilogram, în timp ce alte nouă branduri, cel puţin 40% din acest ingredient.

CE ZIC SPECIALIŞTII

În document se arată cum 91 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 pur şi simplu îşi toarnă sare sau zahăr pe cereale şi depăşesc astfel cu 50-65% doza zilnică recomandată. Situaţia este extrem de îngrijorătoare, având în vedere faptul că obezitatea a atins cote alarmante şi că persoanele din această categorie de vârstă nu au aproape deloc activitate fizică, deci posibilitatea de a acumula kilograme în plus într-un timp foarte scurt este destul de mare.

Editorul Raportului de Sănătate a atenţionat, în cadrul unei declaraţii, să fim extrem de precauţi cu ceea ce consumăm. El ne sfătuieşte să acordăm maximă atenţie informaţiilor de pe etichetă şi să alegem numai acele produse care au un conţinut ridicat în fibre şi o cantitate mică de zahăr şi sodiu. În articol, de asemenea, se menţionează că micul dejun bazat pe cereale poate fi extrem de sănătos şi că adulţii şi copiii care consumă astfel de produse pot beneficia de o alimentaţie nu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 3 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°