Cine a călătorit în Japonia a observat, poate, că pe stradă, în tren sau în alte locuri publice, mai ales în sezonul rece, foarte mulţi oameni poartă măşti medicale. De ce? Pentru că au viroză, strănută sau tuşesc şi vor să-i protejeze pe ceilalţi. Simplu.
Iată că apariţia gripei noi (aşa-zis „porcine”) în România este pentru toţi şi un examen la materia numită igienă elementară. Pe care doar împreună îl putem trece sau nu. Este un capitol la care suntem din nou repetenţi. Cele câteva ore de igienă predate la cursurile din ciclul primar şi presărate în cadrul materiei numită educaţie civică nu reuşesc întotdeauna să imprime celor mici, şi ulterior viitorilor adulţi, o conduită care să ne protejeze în faţa unei epidemii.
Puterea exemplului negativ dat uneori chiar de familie sau de anturaj învinge bunele deprinderi. Pentru românul urban, expectorarea şi eliminarea cât mai ostentativă, în public şi în aglomeraţii, a secreţiilor a devenit chiar un blazon. Spălatul pe mâini sau minima curtoazie igienică sunt nu numai ignorate, chiar şi de către cei educaţi, dar sunt de multe ori considerate mofturi ale civilizaţiei occidentale, gesturi de filfizoni, nedemne de neaoşul machism.
Dacă în Japonia, în SUA sau în Mexic - ţara în care a izbucnit epidemia - oamenii au înţeles necesitatea de a-i proteja pe cei din jur şi la cel mai mic semn de răceală nu mai ies din casă fără măşti de protecţie, în România, de multe ori, acestea nici măcar nu se găsesc în toate farmaciile.
Pentru că, a purta mască, a nu strănuta din toţi rărunchii către cei din jur, a nu tuşi şi a nu scuipa voluptuos pe stradă nu sunt doar forme de autoapărare împotriva epidemiei, ci şi expresii mai mult sau mai puţin vizibile ale bunului simţ şi ale gradului de civilizaţie.
