De curînd, cunoscutul intelectual ieşean Liviu Antonesei şi-a adunat toate volumele de poezie într-o antologie „lirică“ de autor, Un taur în vitrina de piatră (antologie lirică, 1977-2012), Editura Adenium, 2013. Eseist şi poet optzecist – absolvent de Psihologie-Sociologie la Iaşi, a ţinut, în timpul studenţiei, o rubrică de sociologie în cadrul revistei Dialog şi a fost redactor şef-adjunct la Opinia studenţească, reviste adesea îndrăzneţe, în epocă, prin idei şi teme abordate –, Liviu Antonesei a debutat în 1988, cu cartea de eseuri Semnele timpului (Editura Junimea) şi trebuie spus că el rămîne, în mod esenţial, un eseist chiar şi în poezie, deşi, de-a lungul timpului, formulele poetice încercate variază considerabil. Adesea păstrînd – fie şi asumat sau ludic – formule poetice învechite, cu strofe, rimă sau ritm, Liviu Antonesei pune, de fapt, accentul pe ceea ce se numeşte „conţinut“, pe mesaj, reprezentat de cele mai multe ori de idei filozofice, pe temele general-umane: iubire, moarte, melancolie, meditaţie etc.
Optzecist prin perioada de formaţie, prin activitatea la revistele studenţeşti Dialog şi Opinia studenţească, prin rezistenţa – în cazul lui şi una politică, prin Grupul de la Iaşi, din care mai făceau parte Dan Petrescu, Tereza Culianu-Petrescu, Luca Piţu, Al. Călinescu, Liviu Cangeopol –, Liviu Antonesei nu scrie, totuşi, o poezie optzecistă aşa cum a fost ea definită de grupul „central“ (bucureştean) de poeţi afirmaţi la Cenaclul de Luni, condus în epocă de criticul Nicolae Manolescu, şi anume acea poezie a cotidianului, livresc-ironică şi biografică. De fapt, el şi-a căutat mai multă vreme o formulă poetică, trecînd de la una la cealaltă, contopind diverse influenţe literare aşa-zicînd clasice: de la Eminescu şi Bacovia la poezia românească şaizecistă şi şaptezecistă – adică trecînd de la (neo)romantism şi simbolism la ceea ce numim poe
