Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Înfrângere ruşinoasă a FCM-ului în faţa Craiovei

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 ·

FC Municipal Târgu-Mureş a suferit o înfrângere dureroasă ieri, pe teren propriu, în faţa celor de la Universitatea Craiova. După trei victorii consecutive (două în campionat şi una în Cupă n.r.), a venit rândul unei noi umilinţe, după cea de pe teren propriu cu Dinamo.

Juveţii au profitat de gafele monumentale din apărarea mureşeană şi de sterilitatea atacului oranj-albastru, astfel că au dominat meciul de la un capăt la altul şi au plecat victorioşi de pe Transil, scor 4-1. Mai întâi a înscris Găman, din corner, apoi Mihai Costea de la punctal cu var. Mureşenii au revenit, tot dintr-un penalty, gol Florin Dan, dar a fost un simplu foc de paie. Prepeliţă şi Wobay au închis tabela şi au semnat o nouă umilinţă marca FCM.

La partidă au asistat aproximativ 7.500 de spectatori, fapt ce menţine FCM-ul în topul echipelor de Liga 1 româneşti, din punctul de vedere al asistenţei pe teren propriu.

"A fost un rezultat ruşinos şi sunt foarte dezamăgit. Nu ne-a ieşit nimic în acest meci. Oltenii au avut o posesie superioară, orice minge ajungea la ei. Trebuie să îmi refac jucătorii fizic şi psihic, fiindcă sunt foarte afectaţi. Lor nu am ce să le reproşez, au dat totul pe teren, dar nu putem mai mult", a declarat Neluţu Sabău după meci.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut

Mediafax acum 21 minute
Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, a fost reţinut. Stănculescu e acuzat că ar fi primit 13.000 de euro mită de la un administrator de firmă.

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 40 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 35 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 49 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 30 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile la nivelul mediei regionale

News.ro acum o ora
Guvernul ungar a acordat membrilorcomercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la carburanţi la nivelul mediei regionale, informat joi Ministerul Economiei, de la Budapesta, conform MTI Ministrul a inf

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°