Sâmbăta viitoare - îmbiaţi cu „clătita surpriză”, duminică - cu acordurile formaţiei Hara
În 26 şi 27 februarie, braşovenii sunt invitaţi la… clătitele de Prejmer. Delicatesele se vor servi în cadrul Carnavalului Clătitelor, obicei săsesc reînviat de comunitatea prejmereană. Tot cu acest prilej, braşovenii amatori de „pufoasele” delicatese dulci vor avea parte şi de un program cultural artistic, grefat pe coordonatele sărbătorii moştenite de la saşi. „Caravana Clătitelor” (Fasching în limba germană) se organizează de obicei înainte de intrarea în Postul Paştelui, potrivit calendarului Bisericii Evanghelice, fiind un bun prilej pentru reunirea comunităţii, un moment de veselie şi voie bună.
Sărbătoarea va începe sâmbătă, 26 februarie, de la ora 10.00, când în faţa Remizei de pompieri se va organiza Caravana. Va urma apoi concursul gastronomic „Clătita surpriză” în sala Cetate, după care un moment artistic al elevilor din Prejmer şi Lunca Câlnicului.
Seara se va încheia cu un Bal mascat în sala Cetate, de la ora 18.00. De la 19.00, va avea loc o petrecere de carnaval, pentru care însă este nevoie de rezervare.
A doua zi a sărbătorii începe de la ora 10.00, când este programată o vizită la Biserica fortificată din localitate. Agenda zilei de duminică mai cuprinde spectacole ale Ansamblurilor „Korona” şi „Viva la Musica”, precum şi demonstraţii de lupte medievale, susţinute de Cavalerii Ţării Bârsei.
Surpriza zilei de duminică va fi concertul formaţiei Hara, de la ora 14.00. Organizatorii acestui eveniment sunt Primăria Râşnov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, Parohia CA Prejmer, ANTREC România şi Asociaţia pentru Dezvoltare Rurală Durabilă „Euro-Rural” Prejmer.
Cum se desfăşura Carnavalul în trecut
În trecut, cu o seară înainte de deschiderea Carnavalului, tinerii