Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şofer bătut după ce a lovit un copil cu maşina

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 · ·

Minorul a traversat strada prin loc nepermis, fiind lăsat nesupravegheat de părinţi Eremia Dumitru, de 36 de ani, din Scorniceşti se deplasa ieri cu maşina la o intervenţie pe strada Panselelor şi a dat peste un copilul care a fugit dintr-o curte. „Mergeam la o intervenţie pe strada Panselelor, când dintr-o curte a ieşit în fugă un băieţel, pe care nu l-am mai putut evita şi l-am lovit. Aveam patru, cinci kilometri la oră si am frânat imediat. Am frânat în maxim 50 de centimetri”, ne-a declarat Dumitru Eremia.

Imediat după producerea accidentului, familia băieţelului şi cei ce se aflau pe stradă l-au luat pe şofer la bătaie cu pumnii şi picioarele şi i-au spart parbrizul maşinii cu pietre. „Când m-am dat jos din maşină m-au luat la bătaie cu pumnii şi picioarele, mi-au rupt cămaşa de pe mine, iar unul dintre ei mi-a smuls lanţul de aur de la gât”, ne-a povestit Dumitru. După sosirea jandarmilor şi a poliţiştilor, spiritele s‑au mai calmat, iar rudele micuţului strigau la şoferul maşinii: „Meritai şi mai multă bătaie nesimţitule. Ai scăpat uşor! Tu nu te uiţi pe unde mergi cu maşina,  nu ai claxon? Dacă omorai copilul? Meritai mai multă bătaie!”, a exclamat un cetăţean din mulţimea furioasă. Copilul în vârstă de un an şi jumătate a fost transportat la spital.

Martorii care erau la faţa locului declară că două femei au scos copilul de sub maşină şi astfel l-au salvat. „Copilul a ieşit din curte, iar şoferul a trecut cu roata maşinii peste picior. Am înţeles că i-a rupt piciorul băiatului. Şoferul nici măcar nu s-a asigurat”, a declarat Remus Ştefan, martor aflat la faţa locului.

Copilul a fost nesupravegheat

Poliţiştii rutierişti au cercetat împrejurările în care s-a produs accidentul. „Şoferul l-a accidentat pe minorul în vârstă de doi ani care, nefiind supravegheat, a traversat strada prin loc nemarcat. Conduc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Munții Apuseni, în topul celor mai bune trasee de drumeție din Europa făcut de CNN

G4Media acum o ora
CNN a publicat vineri o listă cu cele mai frumoase trasee europene de drumeție din Europa, o alternativă la vacanțele statice, petrecute într-o singură locație. Printre ele se numără și plimbările în Munții Apuseni, despre care CNN scrie că ”sunt ne

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°