Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşii, imbatabili pe gheaţă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 mai 2009 ·

Rusia a învins Canada, scor 2-1, şi a câştigat Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă din Elveţia, apărându-şi cu succes titlul cucerit, în urmă cu un an, în faţa aceluiaşi adversar.

Ruşii, care au învins, anul trecut, echipa canadiană pe teren propriu, scor 5-4, câştigând pentru prima oară după 15 ani titlul mondial, au rezistat eroic în a treia repriză şi a răpus din nou echipa "frunzei de arţar".

Portarul rus, Ilia Brizgalov a parat 37 din cele 38 de şuturi expediate pe poarta sa, în timp ce apărătorul porţii canadiene, Dwayne Roloson a avut parte de numai 17 şuturi. Jucătorul rus, Ilia Kovalciuk a fost numit cel mai bun jucător al turneului.

Canada a început mai bine partida, trecând cu bine peste o superioritate numerică a ruşilor datorită paradelor excelente ale lui Rolson, şi a preluat conducerea în minutul 5, când Spezza a marcat pe lângă Brizgalov din pasa lui Shea Weber.

Revenirea ruşilor

Rusia a egalat în timpul unei alte perioade de superioritate, Vitali Atiuşov a întors un puc către Saprikin, care a înscris în poarta canadienilor. Nord-americanii au dominat a doua parte a jocului, reuşind să trimită 16 şuturi spre poarta ruşilor, însă portarul europenilor a fost de neînvins. Cu toate acestea, Rusia a trecut în avantaj, cu cinci minute înaite de final, Radulov finalizând în forţă un un-doi rapid cu Gorovikov.

Ruşii, care au simulat, aseară, pe gheaţa de la Berna, mai ceva ca la fotbal, s-au mulţumit să îşi apere avantajul şi să folosească arma contraatacului. Canada a trecut pe lângă golul egalizator cu două minute înainte de finalul jocului, când Shane Doan, rămas liber, a ratat copilăreşte o excelentă oportunitate.

În finala mică, Suedia a învins Statele Unite ale Americii, scor 4-2, şi a cucerit medalia de bronz.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°