Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preoţii, obligaţi de Biserică să reziste în căsnicii eşuate

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Preoţii ortodocşi divorţaţi sau recăsătoriţi nu mai pot sluji la altar. În cel mai bun caz, vor fi implicaţi în activităţi filantropice, în şcoli publice sau păstraţi în biserici ca şi cântăreţi. Sursa: MEDIAFAX

O decizie recentă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române îi sancţionează aspru pe preoţii divorţaţi şi pe cei recăsătoriţi, fie că au ajuns la a doua căsnicie după un divorţ, fie că au făcut acest pas după ce au rămas văduvi. Pentru a nu-şi pierde slujba, ei vor fi obligaţi să rămână căsătoriţi, chiar şi atunci când căsniciile lor au eşuat.

Decizia, menită să aducă disciplina în rândul slujitorilor Bisericii, afectează atât preoţii care vor divorţa şi se vor recăsători de acum înainte, cât şi pe cei ce au făcut-o deja. Cei din prima categorie vor fi pur şi simplu excluşi din Biserică, iar cei aflaţi deja în situaţia menţionată nu vor mai fi promovaţi în parohie, în administraţia bisericească ori în învăţământul teologic. Dacă au statutul de preoţi parohi îl vor pierde în favoarea unui alt preot ce nu are „pata divorţului”.

Clemenţă pentru cei înşelaţi de preotese

Conform hotărârii Sinodului, vor fi păstraţi totuşi în sânul Bisericii cei care au divorţat din vina soţiei, cei care au copii în întreţinere, rezultate pastorale deosebite, o pregătire remarcabilă şi relaţii bune cu credincioşii din parohie. Acestora li se va permite să se implice în activităţile filantropice ale Bisericii, în activităţi cultural-educaţionale, în administraţie, învăţământul de stat sau vor fi retrogradaţi în posturi de cântăreţi bisericeşti.

Măsura, adoptată în urmă cu o săptămână de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), e efectul numărului mare de divorţuri înregistrat în ultimii ani printre preoţi. Estimările arată că, din cei aproape 16.000 de preoţi ortodocşi, peste 500 sunt divorţaţi sau recăsătoriţi şi ar urma s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°