Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Morala" unei dispute

Publicat in Dilema Veche, joi 16 martie 2006 ·

Paroxismul acceselor de violenţă ale fanatismului islamic din ultima vreme a ocultat parţial o confruntare începută vehement în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, rămasă la începutul mileniului III oarecum în suspensie: cea cu trecutul comunist şi, prin extensie, cu totalitarismele de orice fel. Unora s-ar putea să li se pară că în plin război împotriva terorismului, a readuce în discuţie dictaturile care au însîngerat secolul trecut, nazismul şi comunismul, lăsînd în urmă adevărate hecatombe, este un demers nerelevant, cel puţin din perspectiva actualităţii imediate. Impresia nu numai că este falsă, dar ea elimină şi posibilitatea de a înţelege mecanismele a ceea ce cu un termen, deşi discutabil, dar totuşi eficient din perspectiva înţelegerii fenomenului, poate fi numit "islamo-fascismul".

În cei 20 de ani care au trecut de la declanşarea celebrei dispute a istoricilor germani prin comparaţia pe care Ernst Nolte o făcea între Gulag şi Auschwitz, demers care a dus la o ostracizare temporară a istoricului german, au mai apărut momente dificile în cîmpul dezbaterilor, dar şi o serie de lucrări de referinţă şi de autori care au nuanţat termenii infernalului binom. Pare suficient să amintim numele cele mai notorii - François Furet şi Stéphane Courtois - dar şi cel, încă prea puţin cunoscut, al unei scriitoare letone - Sandra Kalniete, fostă ambasadoare a ţării sale la ONU, apoi la UNESCO, fost ministru de Externe, actualmente comisar european.

În 2004 la Salonul Internaţional de Carte de la Leipzig, ea a făcut o afirmaţie care a stîrnit din nou polemici aprinse: "ambele regimuri totalitare, nazismul şi comunismul, sînt la fel de criminale". Recent, cu prilejul unui simpozion organizat la Hamburg de Fundaţia Körber, Sandra Kalniete a rostit un discurs în care a pledat pentru reunificarea istoriei europene. În textul alocuţiunii ea a nuanţat comparaţi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 8 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°