Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile din Berlin vizitează Atena pentru a învăţa de la greci cum să reducă cheltuielile

Publicat in Romania Libera, marți 22 ianuarie 2013 ·

Autorităţile din Berlin, oraş land şi capitala Germaniei, intenţionează să viziteze Atena în luna aprilie pentru a învăţa de la greci noi modalităţi de reducere a cheltuielilor, potrivit publicaţiei germane Der Spiegel, potrivit Mediafax.

În 2012, Berlinul a primit 3,3 miliarde de euro de la alte landuri germane. Aproape jumătate din această sumă a fost contribuită de landurile cu situaţie financiară mai solidă, precum Bavaria, Baden-Württemberg şi Hesse.

"Politicienii de la Berlin au venit cu o idee care, deşi pare ridicolă la prima vedere, i-ar putea ajuta să înveţe multe lucruri despre reducerea propriului buget. Pregătesc o călătorie în Grecia", scrie Der Spiegel.

Sub mottoul "Să înveţi din Grecia înseamnă să înveţi să fii victorios", aproximativ 35 de membri ai legislativului şi oficiali ai administraţiei vor călători în aprilie pentru patru zile la Atena cu intenţia "de a lua cunoştinţă despre toate chestiunile financiare ale oraşului şi regiunii".

Politicienii din Berlin speră să primească în timpul vizitei câteva ponturi privind măsurile de economisire luate de Grecia, scrie Der Spiegel.

Germania şi-a format în timpul crizei din zona euro reputaţia că dictează Greciei ce trebuie să facă cu proprii bani şi nu invers, notează publicaţia. Berlinul este, însă, de mult timp pata care afectează reputaţia Germaniei de ţară austeră şi responsabilă fiscal.

De la reunificarea din 1990 şi până în 2011, datoriile oraşului au crescut de peste cinci ori, la 63 de miliarde de euro. Deşi oraşul stat a reuşit în ultimii ani să-şi reducă deficitul bugetar şi vizează echilibrarea cheltuielilor cu veniturile până în 2016, are încă unul dintre cele mai mari deficite bugetare dintre cele 16 landuri germane.

Grecia a reuşit să coboare deficitul bugetar de la 10,9% în 2011 la 8,2% anul trecut şi vizează pentru anul următor surplus buge

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 9 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°