Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţarea maidanezilor: un prahovean muşcat în fiecare zi

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

ÎNGRIJORĂTOR! Aproape 250 de prahoveni au ajuns la spital în acest an după ce-au fost muşcaţi de animale. Sunt câteva situaţii când oamenii au fost muşcaţi de animale domestice, însă domină incidentele cauzate de maidanezi

Statistica este îngrijorătoare. În medie, în fiecare zi un prahovean este muşcat de un câine. La Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti, care primeşte cazuri de la nivelul întregului judeţ, au ajuns de la începutul anului aproape 250 de persoane muşcate de animale. Acestea au fost nevoite să urmeze scheme de tratament îndelungate şi dureroase. Mai precis, la unitatea medicală au venit 246 de pacienţi, în primele 270 de zile ale acestui an, potrivit conducerii Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti. Medicii recunosc, însă, că numărul persoanelor muşcate este mai mare de-atât, dar sunt cazuri când prahovenii preferă să-şi trateze acasă rănile, dacă sunt superificale. Astfel, estimează doctorii, media depăşeşte un muşcat pe zi. „Pot spune că 90% dintre aceşti pacienţi au fost muşcaţi de câini, restul de pisici, cai sau alte animale", a precizat Cătălin Vişean, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti. Vaccinul antirabic trebuie administrat la cel mult 48 de ore de la incident. Schema completă de tratament cuprinde cinci injecţii. Sunt şi situaţii în care oamenii au fost muşcaţi de animalele din curte, însă domină incidentele produse de câini comunitari. Cei mai mulţi pacienţi ajunşi la spital sunt din Ploieşti.

Punctele de risc sunt şi ele cunoscute, inclusiv pentru reprezentanţii adăpostului de câini comunitari de la Bucov, care spun că au primit cele mai multe sesizări din zonele adiacente pieţelor alimentare, cum sunt Piaţa Malu Roşu sau Piaţa Aurora, din apropierea Oborului, strada Ghoerghe Doja, zona Dorobanţu şi zona Cablul Românesc. „Mă tem să las copilul în parc" Pentru ploieştenii care au copii mici sau au grijă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°