Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fi "Domnu' Trandafir", un vis periculos

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 noiembrie 2008 ·

Profesori din patru sindicate au protestat astăzi în faţa Casei Poporului, la intrarea dinspre Parcul Izvor. Îmbrăcaţi în negru, cu sloganul "Mens Agitat Molem" (Mintea ajută spiritul) tipărit pe spatele vestelor, dascălii din Federaţia Educaţiei Naţionale au scandat, au fluierat şi au fluturat bannere şi steaguri. Alături de ei au venit profesori afiliaţi federaţiilor Spiru Haret, Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Alma Mater. Sursa: Andreea Dogar "Să vă fie ruşine!", au strigat cei mai nemulţumiţi dintre ei către Parlament, şi le-au reproşat politicienilor că i-au păcălit. Cele mai folosite scandări au fost: "Daţi-ne ce ne-aţi promis, să nu fie doar un vis!" sau "Noi aici ne adunăm, ordonanţa s-anulăm şi pe ei să-i judecăm!". Meditaţiile, modalitate de supravieţuiere "Acum, sunt foarte puţini copii buni. Şi cei care sunt foarte buni sunt cei pregătiţi privat", spune Petruţa Dinescu, profesoară la şcoala pentru hipoacuzici din Bucureşti. Însă nu toate cadrele didactice pot da meditaţii: învăţătorii, educatorii sau cei ale căror materii nu sunt discipline de examen nu îşi pot rotunji veniturile. "Avem profesori foarte buni dintre care unii au şi norocul să fie pe materii de bază care se cer la examen şi normal să-şi completeze veniturile, să facă o meditaţie, mi se pare firesc", mai spune Dinescu. "Meditaţiile sunt binevenite în situaţia în care cerinţele la examene sunt foarte mari, iar la ore profesorii nu sunt motivaţi." Dinescu e de părere că un salariu corect, care să reflecte valoarea muncii unui profesor, ar fi de 4.000 de lei. "N-aş recomanda propriului meu copil să urmeze drumul acesta" Mihaela Fron, educatoare la Şcoala Generală 167 din Bucureşti, crede că nu mai merită ca tinerii să se facă profesori în România: "În momentul de faţă nu. Poate peste vreo 10-20 de ani." Petruţa Dinescu e de aceeaşi părere: "În condiţiile actuale, ca părinte, n-aş recomand

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 51 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 29 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 21 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 23 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°