Consilierii au aprobat un buget de 48 miliarde de lei pentru ca saramura să fie oprită şi au cerut stare de urgenţă. Casele locuitorilor de la Ocnele Mari vor fi protejate de un nou baraj, a Consilierii au aprobat un buget de 48 miliarde de lei pentru ca saramura să fie oprită şi au cerut stare de urgenţă.
Casele locuitorilor de la Ocnele Mari vor fi protejate de un nou baraj, a cărui construire a fost aprobată săptămâna trecută de membrii Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
\Lucrările vor costa 48 de miliarde şi vor fi încredinţate direct. Specialiştii care au făcut studii despre prăbuşirile de la Ocnele Mari spun că barajul va fi o barieră împotriva unor scurgeri masive de saramură din caverne, în valoare de peste 48 miliarde de lei.
Membrii comitetului de la Vâlcea au fost convinşi să aprobe construirea barajului de către profesorul Florian Zamfirescu, de la Universitatea Bucureşti, persoana care s-a ocupat în ultimii ani de evoluţia fenomenului de prăbuşire de la Ocnele Mari. Specialiştii mai propun şi construirea unui dig care să poată reţine până la 300.000 mc saramură în cazul producerii unor noi alunecări.
Astfel, dacă digul ar fi construit pe Pârâul Sărat, lucrările ar dura şase luni. Experţii spun însă că soluţia cea mai eficientă este realizarea unui dig din aluviuni, finalizat în trei luni şi care va fi amplasat mai jos decât cel construit iniţial. Digul de apărare construit cu câţiva ani în urmă a trebuit să fie spart în ambele laturi pentru a nu se rupe.
Profesorul Zamfirescu a afirmat că acţiunile pentru salvarea zonei întârzie din cauza birocraţiei. El a adăugat că în această săptămână vor fi executate unele lucrări la sonde pentru scoaterea motorinei din caverne.
"Având în vedere caracterul imprevizibil al evenimentelor generate de fenomenele de instabilitate declanşate în câmpul I de son