Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariful de transport şi distribuţie al energiei termice ar putea creşte cu aproape 40% peste costul de producţie

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 12 decembrie 2013 ·

Costul energiei termice livrate populaţiei ar putea ajunge la aproape 342 de lei pe gigacalorie, ca urmare a majorării tarifului de transport şi distribuţie al energiei termice cu aproape 40%. Sucevenii vor plăti tot preţul stabilit de Consiliul Local, de 185 de lei pe gigacalorie, dar diferenţa de bani se va resimţi la bugetul local al Primăriei Suceava, care va trebui să achite subvenţii mult mai mari decât cele din prezent.

În şedinţa de Consiliu Local din 19 decembrie, unul din principalele puncte de pe ordinea de zi va fi solicitarea celor de la Termica de modificare a tarifului de transport şi distribuţie.

„Termica a obţinut aprobarea ANRSC pentru o nouă structură de costuri la transport şi distribuţie. Acolo s-au pus foarte multe elemente de cost, cheltuieli fără număr, iar mai bine de jumătate din cost reprezintă cheltuieli salariale”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care s-a arătat total nemulţumit de sumele solicitate de Termica pentru transportul şi distribuţia energiei termice care se cumpără la gardul centralei, de la Bioenergy Suceava.

Noul tarif de transport şi distribuţie, cu tot cu TVA, va fi de 197,71 lei, în vreme ce costurile de producţie, la noua centrală, sunt de 144 de lei, cu tot cu TVA.

„Asta înseamnă că cheltuielile de transport şi distribuţie sunt cu 36,8% mai mari decât cele de producere a energiei termice. Este o anomalie ce se întâmplă, nu pot fi mai mari costurile de transport şi distribuţie decât cele de producţie”, consideră şeful municipalităţii sucevene.

Salarii mai mari decât al primarului, la Termica

„Sunt obligat de lege ca în 30 de zile să supun proiectul aprobării Consiliului Local, iar cei care vor hotărî sunt consilierii. Dar mi se par cheltuieli prea mari, mai ales faptul că 50,6% reprezintă cheltuieli cu personalul. Dacă împărţim sumele de acolo la numărul de salariaţi rezultă s

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°