Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitrea: „Mi-am vărsat şi eu nervii“ | AUDIO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 decembrie 2008 ·

Reglările de conturi din PSD se amână până la felierea finală a caşcavalului puterii. Sursa: Agerpres

„Mă simt în formă maximă“, a comentat ieri Mircea Geoană ameninţă rile lui Miron Mitrea, care, într-o discuţie telefonică, se jura că până nu-i rupe beregata şefului său de partid nu se lasă. Preşedintele PSD s-a declarat însă „mâhnit“ de faptul că Miron Mitrea a folosit „asemenea epitete“ la adresa colegilor de partid. „Este o jignire nemeritată la adresa partidului şi a colegilor de partid. Este un gest cel puţin neelegant. Sunt convins că la nivelul partidului şi al colegilor s-a format o opinie defavorabilă“, a spus Geoană.

Într-o convorbire telefonică la nervi, Miron Mitrea îşi destăinuia unui interlocutor rămas necunoscut hotărârea de a se răfui cu anumiţi colegi de partid. „Nu-l mai las, bă. Mi-am băgat colţii în gâtul lui, până nu-i rup beregata nu mă las! Nu-s probleme. Sunt cu colţii în beregata lui şi nu-i dau drumul! Nu-i dau drumul! Mie îmi pare rău că l-am băgat pe Dan Voiculescu în treaba asta. Eu chiar n-am nicio treabă cu ăsta. Dar cu Geoană am. Cu Geoană am. Cu Geoană am probleme. Mi-am băgat dinţii în beregată şi nu-i mai scot. Asta e!“, spunea Mitrea. Uneltirile lui Mitrea nu i-au atins prea tare pe liderii PSD, preocupaţi mai degrabă de împărţirea caşcavalului puterii decât de răfuieli interne. I-au iritat însă pe adversarii acestuia.

Greu de exclus

Apariţia înregistrării este pentru mulţi o ocazie să-şi regleze conturile. În mintea unora dintre ei a încolţit chiar ideea excluderii lui Mitrea, dar această variantă nu a ajuns încă la stadiul de discuţie în partid. Liderii PSD comentează în şoaptă această posibilitate, iar duşmanii săi l-ar exclude pe loc. Se lovesc însă de pavăza „cavaleriei“ lui Mitrea, baronii locali Marian Oprişan, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Eugen Nicolicea. Mircea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 minute
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 3 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 2 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°