Fundaşul formaţiei italiene Inter Milano, Cristi Chivu s-a prezentatâ astăzi la Tribunalul Bucureşti şi a fost audiat în calitate de martor în dosarul „Transferurilor frauduloase din fotbal”. El nu-şi aminteşte cu precizie numele firmelor care i-au băgat bani în conturile bancare
Declaraţia fotbalistului nu a durat mai mult de trei minute, timp în care magistratul i-a citit rapid lui Cristian Chivu declaraţia pe care acesta a dat-o în 2008 în faţa anchetatorilor din dosarul transferului, pentru că fotbalistul nu-şi mai amintea cu precizie cele declarate atunci. Din cuprinsul declaraţiei din 2008 a reieşit că fotbalistul le-a arătat procurorilor anticorupţie la acea vreme că a primit într-un cont bancar aproximativ 100.000 de euro, în trei tranşe, de la o firmă străină, la nivelul anului 2004. Chivu le-a mai arătat procurorilor că nu ştia cu precizie ce reprezentau acele sume şi că atunci bănuia că ar fi vorba de plăţi ale unor drepturi de imagine în baza unor contracte semnate fie cu firma Adidas fie cu firma Coca-Cola.
Nu şi-a adus aminte de unde sunt banii
În scurta declaraţie dată luni la instanţă Chivu a arătat că recunoaşte acele sume de bani din contul său, arătând că ele reprezintă drepturile de imagine din contracte de publicitate. Nici luni fotbalistul nu şi-a putut aminti cu precizie cu care dintre cele două firme a încheiat aceste contracte.
În încheierea declaraţiei sale acelaşi avocat care a cerut urgentarea audierii lui Chivu a mai arătat că transferul acestuia la Amsterdam nu a reprezentat obiectul acestui dosar sau al rechizitoriului.
La ieşirea din sala de judecată Chivu nu a comentat cele declarate în instanţă, părăsind în grabă Tribunalul Bucureşti. Audierile în dosarul transferurilor continuă. La instanţă au mai venit Iulian Arhire, Dinu Mihai Gheorghe, Mircea Blaj, Petre Badea, Marcel Popescu şi Ion Sta