Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petroliştii se întorc la profitul uriaş din 2008

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Preţul ridicat al petrolului va aduce câştigurile din acest trimestru ale companiilor petroliere aproape de nivelurile de dinaintea declanşării crizei mondiale. ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume, ar putea anunţa un profit în creştere cu 50%, iar Chevron şi ConocoPhilips cu o treime mai mare.

Cu toţii ne aducem aminte de cel mai glorios moment al erei petroliere, adică luna iulie 2008, când barilul de ţiţei atingea recordul absolut de 147 de dolari. Petroliştii îşi frecau mâinile cu satisfacţie, anunţând profituri exorbitante trimestru după trimestru. Spre exemplu, americanii de la ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume, afişaseră pentru acel an un câştig de 45,2 miliarde de dolari, mai mult decât obţinuse vreodată o companie americană listată.

În primul trimestru al acestui an, soarta a zâmbit din nou granzilor mondiali ai petrolului, întrucât preţul ţiţeiului a avut o medie de peste 100 de dolari, cu 20% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010. Prin urmare, câştigul din acest trimestru al Exxon ar putea creşte chiar şi cu 50%, iar următorii doi giganţi petrolieri ameriani, Chevron şi ConocoPhilips, ar putea obţine cu 33% mai mult, scrie „Wall Street Journal".

Rafinăriile îşi revin

Barilul a ajuns în acest zile la 113 dolari la New York şi la 124 de dolari la Londra şi abia se fac calculele pentru primele trei luni, deci, până la finele anului, ţiţeiul are toate şansele să ducă profiturile companiilor la noi maxime istorice. Mai mult, diferenţa mare dintre cotaţiile petrolului american şi cel european împarte piaţa, până acum omogenă. Pe de-o parte, o mare pondere a producţiei giganţilor americani vine din Africa, Asia şi Orientul Mijlociu, unde cotaţia europeană este de referinţă.

Pe de altă parte, faptul că preţul la bursele americane a rămas în urmă ajută companiile axate pe rafinare. În 200

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 46 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 25 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 28 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 33 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°