Frica! Da! Poate ca ar fi fost mai nimerit sa-i spun asa. Frica despre care unii spun ca ne ajuta sa trecem prin viata, supravietuind de fapt propriei noastre vieti, ramasa ascunsa undeva in adancul firii ca un animal haituit de spaime si boli, animal odata nobil, de Rai, acum o biata gloaba plina de bube spre care se tarasc larvele propriilor noastre renuntari, fara lumina din ochi ce ar fi trebuit sa insufleteasca fiinta. Frica! Da! Poate ca ar fi fost mai nimerit sa-i spun asa. Frica despre care unii spun ca ne ajuta sa trecem prin viata, supravietuind de fapt propriei noastre vieti, ramasa ascunsa undeva in adancul firii ca un animal haituit de spaime si boli, animal odata nobil, de Rai, acum o biata gloaba plina de bube spre care se tarasc larvele propriilor noastre renuntari, fara lumina din ochi ce ar fi trebuit sa insufleteasca fiinta.
Supravietuire - ce cuvant infect, prea plin de toate renuntarile noastre, prea adanc ridat de sensurile lasitatilor noastre, prea ridicat in slavi si pus la rang de mare arta de toate meschinele, josnicele compromisuri de zi cu zi.
Frica! Da! Frica ce ne poarta pasii spre tot ce nu ne reprezinta de fapt. De la un sef imbecil dintr-o slujba pe care o dispretuim de fapt, pana la confortul putred al unui mic S.R.L. incarcat de vise ratacite sau mai rau, de aspiratii ce nu au existat vreodata, numit generic "casnicie". Daca nu ar fi fost frica asta ai fi reusit, poate, sau macar ai fi incercat sa-ti traiesti iubirea dincolo de "dualitatea intaiului termen" si nu sa umpli cu zgura ei toate gropile de gunoi ale lumii.
Frica asta de ziua de maine si de tot ce reprezinta ea. Asta ne face mici, mici de tot in fata oricui e mai imbecilizat de viata ca noi, plecand de la un biet cap de creta ce ne ameninta cu lipsa amaratului de carnat de a doua zi, fluturandu-ne prin fata ochilor, cu un zambet cretin plin de sati
