Fanii Rapidului au încheiat în a zecea zi radicalul protest. „Adevărul“ a fost alături de ei în ultimele ore şi a ascultat poveştile lor.

Miercuri, aproape de miezul nopţii, înarmat cu o atitudine de om care merge la un priveghi, am ajuns la stadionul Giuleşti. Nu ştiam ce voi găsi acolo, dar eram pregătit pentru ce era mai rău, iar tristeţea mă cuprinsese şi pe mine.

Poarta dinspre Teatru era închisă, iar pe ea scria: „Din respesct pentru cei dinăuntru, nu intraţi decât cu apă!“. Mă conformez şi imediat ajung la vestiare, unde doi băieţi joacă table, iar alţi câţiva se uită la ei bătând în nişte tobe. În jurul lor, zeci de baxuri cu apă, adică singurul lucru de care au nevoie.

Înaintez spre teren, iar acolo mă întâmpină în jur de 30 de persoane, mulţi dintre ele rude ale greviştilor veniţi să-i susţină sau, după caz, să încerce să-i ia acasă. Liviu Ungurean, zis „Bocciu“, liderul galeriei Rapidului, mă întreabă cât s-a terminat România – Slovacia, auzind că vin direct de la meci, şi-mi arată un cort şi un sac de dormit. Îi spun că n-am venit aici să dorm, ci să fac ce fac şi ei.

Cornel şi supa de acasă

Mă surprinde atmosfera degajată, glumele şi hazul de necaz pe care cei 18 încă mai au puterea să-l facă. Spun 18 , deoarece Cornel, cel mai în vârstă dintre grevişti, renunţase din cauza stării lui de sănătate. Nu vă grăbiţi cu critica. Era tot acolo, cu „fraţii“ lui, doar că trecuse pe acasă pentru o supă. Mă gândesc că scandarea: „C-aşa sunt eu rapidist, niciodată nu sunt trist“, nu e doar un vers cu rimă, ci scoasă din trăirile lor şi încep să regret că am fost atât de fraier încât am crezut că voi asista la un parastas.

Spectacolul la care n-am plătit bilet

„Dacă tot ai venit, hai să te facem să te simţi ca acasă“, îmi spune „Bocciu“ şi băieţii se pun pe