Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou partid pe scena politică română. Agricultorii vor să intre în Parlament

Publicat in Adevarul, vineri 24 august 2012 ·

În plină criză politică, agricultorii sunt decişi să participe la alegerile legislative, să intre în Parlament şi să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte gestionarea Ministerului Agriculturii.

Fermierii români vor anunţa vineri înfiinţarea unui nou partid pe platforma Partidului Popular. Principalul obiectiv al noii formaţiuni este participarea la alegerile legislative din toamnă şi intrarea în Parlament.

"Noi ne facem partid pentru că toţi cei care au fost până acum în Parlament, toţi care au condus ţara au arătat că nu le pasă de noi. În opoziţie toate partidele au soluţii viabile pentru agricultori, când ajung la putere nu le mai au. Aşa a fost şi acum cu Guvernul USL. Când ministrul Agriculturii era Stelian Fuia de la PDL, cei din USL ne-au promis că ei vor face tot ce trebuie pentru agricultură, aveau soluţii pentru toate problemele şi ar fi reuşit să rezolve multe probleme cu ele, dar de când au ajuns la guvernare cei din USL nici nu mai discută cu noi, au uitat de toate soluţiile lor. Agricultorii îşi vor face un partid al lor care să le reprezinte interesele lor, pentru că celelalte partide nu fac nimic pentru agricultură", a declarat Doru Andrici, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Plante Tehnice din Botoşani în presa locală.

Din formaţiunea politică, care se va numi "Partidul Popular Agrar", vor face parte liderii celor mai importante asociaţii agricole din România împreună cu membrii acestora, respectiv preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, şi preşedintele grupului de producători "Legume-Fructe Matca", Mircea Croitoru. De asemenea, printre fondatori se numără şi Doru Andrici, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Plante Tehnice din Botoşani.

La Adunarea Generală a Part

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 22 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 22 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 22 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 22 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 22 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°