Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. O mare famiglie: PNL sub Crin Antonescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 august 2013 ·

Câteva fapte. Printr-o fericită coincidenţă, doi din cei cinci europarlamentari PNL – Adina Vălean şi Ramona Mănescu – sunt şi soţii ale unor lideri liberali, Crin Antonescu şi Rareş Mănescu. Altă situaţie: doi dintre preşedinţii liberali de consilii judeţene, Horia Uioreanu şi Florin Ţurcanu, şi-au trimis soţiile în Parlamentul României.

Şi astfel de enumerări despre legăturile de sânge şi de afaceri din PNL ar putea continua mult şi bine. Aş adăuga doar la acest tablou un element aparent fără legătură: sâmbătă, Relu Fenechiu a fost reconfirmat, cu doar trei voturi contra, preşedinte al organizaţiei Iaşi a PNL.

Din 1990 până acum, toate partidele mari din România au fost nişte structuri medievale, cu regi, domniţe, baroni şi istorii desprinse din Decameronul lui Boccaccio. Relaţiile informale au fost criteriul esenţial de promovare. În timp, unele formaţiuni au evoluat şi au dus aceste relaţii la un anumit nivel de sofisticare: de exemplu, legăturile între lideri şi succesori erau cimentate prin doctorate, nu prin clasicele cumetrii. PNL, sub Crin Antonescu, nu este doar un exemplu de involuţie, ci un studiu de caz al neruşinării în politica românească.

A spune că în acest partid a fost instaurată dictatura este puţin. În fapt, cred că este o situaţie la graniţa dintre psihologie şi psihiatrie. Nimeni nu supravieţuieşte în PNL fără să-l idolatrizeze pe Lider, dar asta nu este suficient. Promovările se fac doar din interiorul unui cerc intim, grupat în jurul soţilor Antonescu – dovadă că societatea românească a trecut peste sindromul "cabinetului nr.2" din regimul Ceauşescu.

Crin Antonescu, tot mai obsedat de teorii conspiraţioniste, respinge orice formă de critică şi crede că tot ce i se întâmplă este parte a unui mare complot în care sunt implicaţi: Băsescu, presa vândută, serviciile secrete, DNA, ANI, Angela Merkel, Departamentul de Stat al SUA

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 25 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 20 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Ministrul ucrainean al agriculturii, arestat la o zi după ce a demisionat

HotNews acum 49 minute
Un tribunal ucrainean a deci vineri ca ministrul Agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat în dosarul în care este acuzat de implicare într-o achiziție ilegală de terenuri din proprietatea statului în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, r

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°