Intrebat in 1988, in ultimul sau important interviu acordat unei reviste occidentale (Newsweek International) care este hobby-ul sau, secretarul general al PCR raspundea laconic, fara umor si fara echivoc: “Construirea socialismului in Romania”. Miturile politice au insa o durata de viata, as spune chiar o incapatanare si o persistenta uluitoare. Sunt inca destui cei care se amagesc cu credinta ca Nicolae Ceausescu, patronul si simbolul unui sistem intemeiat pe dispretul absolut pentru lege si pentru demnitatea umana, ar fi fost un veritabil patriot, un comunist antisovietic, un cavaler al rezistentei impotriva imperialismului rus, un campion al independentei si suveranitatii nationale. Nu sunt multi cei care isi mai amintesc cuvintele, deopotriva amare si lucide, ale disidentului Paul Goma: “Romani, eliberati-va de romani!”
Ceausescu a fost un militant din categoria dura, un spirit inflexibil, rigid, inversunat si intunecat. In fapt, partidul pe care Ceausescu l-a venerat n-ar fi ajuns la putere in anii postbelici fara sprijinul militar si politic al lui Stalin. Desatelitizarea, atata cata a fost, s-a facut printr-o continua re-stalinizare. Comunismul romanesc a interiorizat cu frenezie fixatiile cominternist-cominformiste, chiar si atunci cand pretindea a se debarasa de ele. Ideea unei lupte intestine intre o factiune “colonizatoare” pro-moscovita (pasamite dominata de “minoritari”) si una “patriotica” a fost si este inca sustinuta de cei care refuza sa vada structurile adanci ale sistemului. In fapt, Ceausescu nu a fost mai “patriot” decat un Enver Hoxha.
Sacralizarea Partidului, cultul Liderului
Dictatorul roman a fost, pe parcursul intregii sale vieti politice, deci de la 15 si pana la 71 de ani, un stalinist convins. A crezut in justificarea istorica a socialismului de tip bolsevic, in mitologia partidului de avangarda, o falanga de as