Bîrfa & Sons S.A.
- Ştiţi ce e toaleta? - !? - Singurul loc unde poţi merge fără grup de susţinere. Americanii din grup rîd cu poftă. Zîmbesc şi eu condescendent, bănuind ceva gogonat. - Dar să ştiţi că eu, cît am fost gravidă, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără grupurile astea de sprijin - intervine o tînără româncă. Soţul era pe teren, eu eram singură cu ăsta micul, trebuia să-mi termin doctoratul... Mă apucase disperarea, ajunsesem chiar să încui ferestrele să fiu sigură că nu fac cine ştie ce nebunie! Aşa că mergeam frecvent la «grupul de mame», cîntăream copilul şi povesteam prin ce trec, celelalte povesteau şi ele, consiliera ne incuraja să spunem tot ce simţim, îşi dădea cu părerea... Ne consolam reciproc şi mă întorceam acasă întărită. Empowered, cum se spune pe aici. Ei, dacă eram acasă, să pot vorbi cu mama, cu prietenele, nu mai aveam nevoie de toate astea. Dar aşa, aici, singură, grupul ăsta de sprijin a fost salvarea mea! Discuţia o porneşte, pasional, pe această linie. Trecem în revistă grupurile de sprijin pentru alcoolici, puşcăriaşi, persoane cu boli terminale, tineri de cartier şi cîte şi mai cîte. Ajungem în mod firesc şi la psihologi, care aici însoţesc viaţa cotidiană a unei bune părţi
din populaţie. Nu mai e vorba de deja clasicul psihanalist, căruia îi mărturiseai conflictele şi problemele tale profunde în încercarea de a scăpa de ele, ci o persoană care îţi ascultă întîmplările de peste zi, cu care te mai sfătuieşti ce ar trebui să faci mîine, în nu ştiu ce situaţie etc. Un fel de vecin non-stop. Mă gîndesc că fenomenul social este acela al externalizării proximităţii «naturale» şi capricioase în instituţie a solidarităţii distante. Căldura umană nu mai este lăsată la voia intemperiilor existenţiale, ci este furnizată, egal şi la timp, de către centralele termice ale societăţii. Confortabilă, această asigurare socială este însă şi
