Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Germaniei vrea să reducă subvenţiile acordate industriei energiei regenerabile

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 noiembrie 2013 ·

Acţiunile jucătorilor germani din industria energiei regenerabile au picat ieri pe burse după ce principalele partide politice, creştin-democraţii şi social-democraţii, au convenit în negocierile pentru formarea unui guvern să reducă subvenţiile acordate sectorului, în special pentru producătorii de energie eoliană.

Pe bursa de la Frankfurt, acţiunile producătorului de turbine eoliene Nordex, cel mai afectat de decizia politicienilor, s-au prăbuşit cu aproape 20% până la ora 13:52 GMT.

Viitorul guvern german intenţionează să pună capăt “suprasubvenţionării” energiei regenerabile, potrivit unui document văzut de jurnaliştii agenţiei AFP care rezumă ideile convenite la negocieri de creştin-democraţii conduşi de cancelarul Angela Merkel şi partidul de opoziţie social-democrat.

Documentul precizează că subvenţiile pentru segmentul eolian vor fi reduse mai ales în “regiunile cu vânturi puternice”. De asemenea, textul stabileşte obiective noi, mai puţin ambiţioase, privind capacitatea eoliană instalată pe mare până în 2020 – 6,5 gigawaţi, faţă de 10 gigawaţi cât prevedea planul iniţial.

De asemenea, şi creşterea segmentului energiei din biomasă va fi frânată, în timp ce statul îşi va menţine sprijinul pentru energie solară, care şi-a demonstrat potenţialul.

Noua coaliţie de guvernare vrea, de asemenea, să restrângă aria de excepţii acordate industriei.

Toate aceste măsuri ar trebui să permită “stabilizarea la niveluri rezonabile a costurilor” reformei energetice prin care trece Germania în efortul de a renunţa la energia nucleară, iar în special trebuie frânată creşterea preţurilor energiei electrice destinate gospodăriilor.

Acordul a trezit deja numeroase critici. “Elanul tranziţiei energetice va fi frânat”, consideră federaţia energiei regenerabile BEE. Industriile mari consumatoare de energie proiectează spectrul mutării p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 41 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 33 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 44 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°