Gastile de cartier nu s-au nascut in zilele noastre. Gastile de cartier au fost, ca si acum, un produs al celor izolati de lumea "normala", de lumea care traia dupa reguli clare si legale.
Bucurestii au avut intotdeauna forta unui magnet, care chema spre el si ceea ce era bun, dar mai ales ceea ce era rau in tara. Pentru ca atunci, cu sute de ani in urma, ca si acum, lumea credea ca, intr-un oras mare, sansa de a se capatui sau de a supravietui este mult mai mare ca in orice alta localitate de provincie.
La inceput, a fost o mahala caliceasca. Mahalaua caliceasca a fost un spatiu preurban aflat undeva in afara orasului, dincolo de ziduri, un spatiu aflat in afara lumii normale, ordonate, civilizate, dar care s-a structurat dupa reperele acestuia.
A fost un teritoriu interzis celorlalti si accesibil doar celor loviti de soarta. Era spatiul unde locuiau sau unde se retrageau toti aceia respinsi de societate, din cauza handicapului fizic, psihic sau fosti osteni cu rani care nu puteau fi vindecate; cei loviti de boli contagioase etc.
Dincolo de Dambovita, in fata Curtii Domnesti, se afla un spatiu in parte mlastinos, din cauza ostroavelor si bratelor Dambovitei de la acea vreme, in parte impadurit si incorsetat de doua gorganuri inalte la nord si la sud. Pe cel mai mare se va ridica mai tarziu Mitropolia, iar pe cel mai mic, din vecinatate, va fi ridicata Manastirea Antim. Mijlocul acestui spatiu era taiat de un brat al Dambovitei, numit Dambovicioara, alaturi de care se afla si raul Garlita, care alimenta Dambovicioara. Peste aceste ape, din poarta de sud a Curtii Domnesti, se forma treptat o cale de acces care traversa Livada Domneasca, aflata sub Dealul Mitropoliei, si continua apoi printre bordeiele calicilor. Acest drum se va numi cu timpul Podul Calicilor si va face legatura cu Targul Craiovei. El traversa codrii Lup
