Care este, de fapt, problema lui Băsescu cu „greii" din PDL? Şi de unde această nevoie urgentă de a o tranşa acum, urgent, fără nici cea mai mică întârziere?

Cel mai simplu de explicat este impetuozitatea. Un Băsescu străbătând oraşul ca o vijelie, sărind dintr-o întâlnire în alta, când la Banca Naţională, când la Vila Lac, când la Parlament, semnalează un singur lucru: se pregăteşte de o bătălie majoră. În astfel de momente, o altă specie de preşedinte, Iliescu, de exemplu, obişnuit mai degrabă să câştige războaie în negocieri şopocăite, nu ar fi făcut să tremure nici perdelele în drumul său spre ţintă. Băsescu tropăie şi zornăie nu atât pentru că ar vrea să-şi timoreze adversarul, cât pentru că nu prea îl interesează ce mai au de spus nici viitoarele victime şi cu atât mai puţin chibiţii. O dată ce şi-a fixat obiectivul, înaintează spre el cu o determinare care unora le sugerează curaj, altora un spirit de kamikaze, iar altora o fixaţie vecină cu nebunia. Atitudinea lui trădează un singur gând: ce-o fi o fi! Bine sau rău, o să aflăm după.

Ce îl mână de această dată? Lupta pentru controlul Partidului Democrat Liberal? Un răspuns corect, dar insuficient pentru a descrie complexitatea momentului. Teama că PDL va pierde alegerile şi că din acel moment mandatul său de preşedinte va atârna de un fir de păr, că va fi la mâna unei majorităţi parlamentare nu doar ostilă, ci de-a dreptul obsedată de a-l face să plătească pentru toate umilinţele la care a fost supusă? Da, însă nu doar atât.

Ce l-a scos cu adevărat din bârlogul de la Cotroceni este speranţa. Traian Băsescu este convins că a văzut luminiţa de la capătul tunelului, iar senzaţia palpabilă că ar putea ieşi din nou învingător i-a împins în vene o doză masivă de adrenalină.

2010 a fost anul său de coşmar. O economie care nu doar că nu a revenit pe creştere, dar s-a adâncit în recesiune, prot