Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL a dat afară un deputat şi un consilier judeţean

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 28 august 2010 · ·

Delegaţia Permanentă a PNL a hotărât sâmbătă excluderea din partid a deputatului Cătălin Cherecheş şi a consilierului judeţean Zamfir Ciceu, acestora fiind acuzaţi că au contribuit la ruperea protocolului local din Baia Mare dintre PNL şi PSD, informează NewsIn.

Cătălin Cherecheş, fost social-democrat, şi-a anunţat în mai aderarea la PNL şi înscrierea în grupul liberalilor din Camera Deputaţilor.

El a declarat, pentru Mediafax, că excluderea sa arată că PNL preferă să fie o anexă a PSD.

"Prin demersul meu şi al consilierilor din Baia-Mare am dorit să aducem un echilibru în zona administraţiei municipiului, grav afectată de condamnarea definitivă şi irevocabilă a primarului liberal de acolo. Faptul că cineva face pe sub masă înţelegeri cu PSD pe mine sau pe colegii mei n-ar trebui să ne onoreze. Eu în continuare voi acţiona ca şi un om al comunităţii, un vector care coagulează nevoile băimărenilor pe care îi reprezint în Parlamentul României", a spus Cherecheş.

De partea sa, consilierul judeţean Zamfir Ciceu a precizat, tot pentru Mediafax, că excluderea sa din partid era previzibilă, menţionând însă că o putea evita dacă accepta un compromis.

Întrebat dacă i s-a părut o decizie corectă excluderea sa din partid, Zamfir Ciceu a afirmat că ştia că se va ajunge la această decizie, precizând că putea evita excluderea dacă accepta varianta impusă de conducere.

În privinţa posibilităţii de a se întoarce în PNL după un an, aşa cum prevede statutul partidului, Zamfir Ciceu a precizat că "atâta vreme cât Ion Hoban şi Radu Ştef vor fi membrii ai PNL, organizaţia de Maramureş" el nu va mai fi membru al acelei filiale.

Delegaţia Permanentă a PNL a hotărât sâmbătă excluderea din partid a deputatului Cătălin Cherecheş şi a consilierului judeţean Zamfir Ciceu, acestora fiind acuzaţi că au contribuit la ruperea protocolului local din Baia Mare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 58 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 55 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 14 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 3 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a soției sale. Cum se simte ducesa de Wales

Adevarul acum 4 ore
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 5 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°