La 22 de ani, George Boghian se poate considera fericit, după ce anul trecut a câştigat cea de-a 13-a ediţie a emisiunii "Dansez pentru tine", de la Pro TV. La începutul showului, el a avut, însă, ghinion, deoarece partenera lui, Monica Davidescu, a căzut în timpul repetiţiilor şi s-a rănit grav.
Atunci, lui George i s-a schimbat colega de dans şi a intrat pe scenă cu Roxana Ionescu, reuşind să obțină locul 1. George a câştigat nu numai premiul de 60.000 de euro pus în joc, dar şi foarte mulţi prieteni, printre care şi pe Nicoleta Luciu, pentru care dansează în concerte. În afară de dans, pentru care s-a specializat la mai multe concursuri, George este pasionat şi de pictură.
Realizează adevărate opere de artă pentru el şi prieteni, deşi această pasiune este extrem de costisitoare. De curând, a descoperit că-i place şi pictura pe corp - body painting-ul - pe care a început să o exerseze pe cunoscuţi, iar în curând o va picta şi pe "șefa" lui, Nicoleta Luciu.
"A fost de acord, trebuia să o facem deja, însă s-a amânat momentul. Dar o voi vopsi cât de curând", a povestit George.
George e pasionat de body-painting