Viorel deschide compasul. Paşii mari, ca la o pătrundere sub panou, în dribling pe lângă pivot. Colţurile gurii îi scapă în sus, a râde. Ale dracului, numai ca să-i strice mutra de adult serios, pe care şi-a pregătit-o atent în oglinda de la baie! Nici cu Corega nu stau înţepenite.
În faţa lui Viorel, ţopăie Crin. Mai întâi pieptul, umflat să rupă nasturii cămăşii. Buhăit ca o carcasă rumenită de la Peneş Curcanul, umplută cu pleurotus. După câteva momente, vine şi restul anatomiei liberale.
E mai agitat decât de obicei. ADHD-ul pare să se fi agravat. Îşi sloboade cu un gest cravata. Apoi se scarpină la nas. După care mâna zboară fulgerător spre gură. Se mişcă atât de repede, încât televizorul are dificultăţi în a păstra claritatea imaginilor. Gâfâie pixelii.
Aruncă o vorbă peste umăr, într-o zvâcnitură a capului care îi tulbură freza şatenă, Londa Color nr. 4. O clipă, din spate, se iţeşte Ăla Micu. Dragul de el, pe zi de minister ce trece, i se accentuează trăsăturile de plugar.
Toţi trei sunt îmbrăcaţi ştoc. În negru, ca nişte ciocli, cum se cuvine la anunţarea guvernului. Se aşază la masă, în faţa presei, cu solemnitatea ţeapănă a mătuşii de la ţară, căreia chelnerul cu mănuşi albe îi ţine scaunul în timp ce-i recomandă supa cu creson. Cu ochii sticlind spre camere, popourile bâjbâie după fotolii, apoi se relaxează cu satisfacţie.
Lui Ponta îi pârâie microfonul: semn rău. În aer pluteşte ceva. Urmează un lung hiatus, în care se vorbeşte mult despre nu se ştie ce. Apoi, din seninul nimicului, vine criza. Criz Antonescu. Gâlgâie mai întâi în gât, ca magma în guşa lui Popocatepetl. Apoi ţâşneşte groasă, împroşcând asistenţa. Echipa de trucaje de la Exorcistul ar crăpa de invidie.
Ochii i se bulbucă, sub privirile siderate ale premierului. Speriat, Micul Peizan dă să se bage sub masă, dar se stăpâneşte. Bărbia îi tremură nevrotic. Vrea a