Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) vrea să vândă unui investitor strategic, până la 30 septembrie, cel puţin 20% din acţiunile Poştei Române, printr-o majorare de capital, operaţiune asumată în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Instituţia a elaborat un proiect de hotărâre de guvern privind aprobare strategiei de privatizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).
"Privatizarea CNPR se realizează prin dobândirea de către un investitor strategic a unui pachet de acţiuni reprezentând minim 20% din capitalul social al societăţii comerciale supuse privatizării, prin metoda majorării de capital de social prin aport de capital, cu respectarea articolului 14 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în proiectul de act normativ.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca majorarea de capital să fie efectuată până la finele lunii septembrie, după angajarea unui consultant în luna iunie şi publicarea prospectului în luna august.
Consultantul nu a fost însă selectat până în prezent, iar ministerul vrea să înfiinţeze o comisie pentru selecţia acestuia.
MCSI va coordona şi monitoriza întregul proces de privatizare.
"Ducerea la îndeplinire a strategiei de către MCSI se face prin acordarea de mandate speciale reprezentanţilor statului în adunarea generală a acţionarilor CNPR pentru a propune şi a aproba în adunarea generală a acţionarilor acestei societăţi comerciale următoarele acţiuni: a) declanşarea procesului de privatizare prin majorare a capitalului social prin aport de capital privat a CNPR; b) majorarea capitalului social şi emiterea unui număr de acţiuni reprezentând minim 20% din capitalul social ecistent al CNPR; c) selectarea unui consultant specializat şi încheierea contractului de consultanţă în condiţiile p