● Nick Cave and The Bad Seeds, Push the Sky Away, Bad Seed Ltd., 2013
Au trecut 29 de ani de la intoxicantul album cu care Nick Cave şi The Bad Seeds îşi făceau intrarea în insectarul muzicii – From Her to Eternity. Acolo – „Deep in the Dessert of Despair / I wait at the Well of Misery...“ – era punctul zero al noului pelerinaj – după pulverizarea celei mai întunecate romanţe din post-punk-ul australian, The Birthday Party – al preotului imageriei noir şi al blues-ului narco-erotizat. Din acel an 1984, al debutului alături de The Bad Seeds, Nicholas Edward Cave, fostul băiat de cor al Catedralei Wangaratta, a glisat cu o nonşalanţă înspăimîntătoare între muzică, literatură şi film, devenind una dintre figurile-cult ale epocii pe care o traversăm. Băiatul ăsta, plecat dintr-un minuscul oraş australian numit Warracknabeal, a reuşit, într-o carieră de peste 30 de ani, cu muzica sa, cu cărţile sale, cu propriile personae, să îşi inventeze şi să locuiască în propriul mit, de sfînt şi păcătos deopotrivă, de predicator al cuvîntului unui Dumnezeu mai permisiv şi mai relativist decît însăşi Întunecimea Sa.
DE ACELASI AUTOR Daft Funk Sofistipop Drama King Queer Pop Cu aceste peste 43 de minute ale celui de-al 15-lea album de studio făcut împreună cu The Bad Seeds, Cave şi grupul său de acompaniament construiesc o operă răvăşitoare şi bîntuitoare, minimalistă, contemplativă şi lunatică, cumva reprimată, „a ghost-baby in the incubator“, aşa cum o numea însuşi autorul ei, în care referinţele la Wikipedia, Miley Cyrus – Hannah Montana, Lucifer, fizică atomică, moarte şi – tema favorită a muzicianului Cave – sex au, în stilul obişnuit, un mariaj mai mult decît perfect. Dus e garage rock-ul maniacal şi sardonic de pe anteriorul album, Dig, Lazarus, Dig!!!, odată cu aportul de pînă atunci al unuia dintre fondatorii The Bad Seeds, Mick Harvey, pentru ca aranjamentel