Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat duminica seara, la Realitatea TV, ca, din echipa sa de campanie, care va fi compusa dintr-un staff executiv si unul de consiliere, vor face parte, alaturi de Romeo Stavarache, Ludovic Orban, Varujan Vosganian, Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu.
"Echipa mea de campanie, care se aseaza acum in pozitia de start, este alcatuita dintr-un executiv, colegi de partid, sase-sapte oameni care se ocupa fiecare cu un domeniu: Romeo Stavarache, Marian Petrache, Relu Fenechiu, Daniel Chitoiu, Raducu Filipescu, oameni care se angajeaza, de acum si pana in decembrie sa lucreze zi de zi in campanie", a explicat Antonescu, citat de Realitatea.net.
Liderul PNL a precizat ca o alta componenta a staffului de campanie este reprezentata de un "board", un consiliu care se va reuni saptamanal sau chiar mai des pentru a discuta chestiuni legate de "continutul si directia" campaniei. Aceasta echipa va reuni "oameni cunoscuti din partid si cu experienta pe diverse planuri", Antonescu nominalizandu-i pe Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban, Teodor Melescanu, Varujan Vosganian, Bogdan Olteanu.
"Intr-un fel sau altul, toti colegii mei de partid, nu in urma unor negocieri, participa la aceasta campanie", a afirmat Antonescu, adaugand ca, in privinta lui Tariceanu, nu se pune problema unui "troc", cu referire la o posibila functie de premier pentru fostul presedinte liberal.
De altfel, liderul PNL a refuzat ca angajeze vreun nume pentru functia de premier, in eventualitatea ca ar deveni sef de stat, dar si sa comenteze ipoteza in care Mircea Geoana ar deveni presedinte si i-ar oferi functia de prim-ministru.
Seful campaniei PNL Romeo Stavarache a declarat vineri, pentru NewsIn, ca in alcatuirea echipei pentru prezidentiale este dispus sa colaboreze cu toti cei care vor sa "puna umarul",