Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Universitatea Cluj nu s-a împiedicat de nou-promovată

Publicat in Adevarul, joi 23 februarie 2012 ·

Echipa de baschet masculin CSS Giurgiu a pierdut miercuri, 22 februarie, cu scorul de 77-88, partida disputată pe teren propriu contra formaţiei Universitatea Mobitelco Cluj-Napoca. Ardelenii s-au desprins în câştigători în cea de-a doua parte a jocului.

CSS Giurgiu a dat senzaţia în primele două sferturi că poate furniza surpriza etapei, învingând echipa campioană. Aruncările de la distanţă şi efortul fizic al jucătorilor gazdă au reuşit să echilibreze siguranţa şi schemele rapide ale adversarilor.

Milovic şi Sims au fost excelenţi din spatele semicercului, iar Burrell a părut inepuizabil deşi a alergat foarte mult. Dacă în atac au excelat, nu acelaşi lucru se poate spune despre faza defensivă acolo unde giurgiuvenii au fost “taxaţi” aproape de fiecare dată.

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

La oaspeţi, Krstanovic a fost responsabilul cu punctele, în timp ce Dykes a făcut spectacol, reuşind câteva slam-dunk-uri de efect.

Ardelenii s-au dezlănţuit după pauză

Dacă după primele două sferturi (20-25 şi 19-19) diferenţa dintre cele două echipe a fost de numai cinci puncte, după pauză echilibrul s-a rupt.

Cu o bancă “scurtă” şi o defensivă moale, giurgiuvenii au pierdut contactul cu liderul, diferenţa apropiindu-se ameninţător de borna 20. Profitând de o relaxare a clujenilor, gazdele au redus din diferenţă pe final, pierzând onorabil, la numai 11 puncte diferenţă.

Kevin Sims (24 de puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive şi un indice de 27 în dreptul eficienţei), Brian Burrell (15 puncte, 9 recuperări) şi Zoran Milovic (15 puncte, 5 recuperări) au fost remarcaţii echipei giurgiuvene.

În replică, ardelenii au “răspuns” cu Zoran Krstanovic (33 puncte, 37 eficienţă), Kyndall Dykes (22 puncte, 8 recuperări) şi Vladimir Mijovic (13 puncte, 6 pase decisive).

“Clujenii au fost mai buni ca noi as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 47 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°