Unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se declară dezamăgiţi de decizia de miercuri a Curţii Constituţionale privind Legea răspunderii magistraţilor şi aşteaptă motivarea judecătorilor constituţionali, relatează Mediafax.
Modificările legislative privind răspunderea magistraţilor sunt constituţionale, potrivit deciziei de miercuri a judecătorilor Curţii Constituţionale, care a decis cu unanimitate de voturi în acest sens.
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că este constituţională hotărârea Plenului Senatului de adoptare a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, referitor la răspunderea disciplinară a magistraţilor şi reorganizarea Inspecţiei Judiciare.
După votul din Parlament, Consiliul Superior al Magistraturii susţinea că legea astfel adoptată are prevederi care aduc atingere independenţei judecătorului, atât din perspectiva controlului asupra fondului hotărârilor judecătoreşti, cât şi în ceea ce priveşte reanalizarea unor hotărâri definitive şi irevocabile, precum şi implicarea Executivului în declanşarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor.
"Aceste prevederi încalcă principiul independenţei justiţiei şi principiul separaţiei puterilor în stat, consacrate constituţional, dar şi prevederile Legii fundamentale privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera magistraţilor", afirma CSM.
După decizia de miercuri a CC, unii membri ai CSM s-au declarat dezamăgiţi, însă nu au vrut să comenteze hotărârea, cel puţin până la motivarea ei şi publicarea în Monitorul Oficial.
Unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se declară dezamăgiţi de decizia de miercuri a Curţii Constituţionale privind Legea răspunderii ma