Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă 10 câini vor adulmeca contrabanda cu ţigări. Unde îi poţi vedea

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 iulie 2011 ·

Zece câini învăţaţi să descopere ţigările în bagajele oamenilor şi în autoturisme vor fi repartizaţi, din această lună, la vămile din ţară, au anunţat, astăzi, reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) şi cei ai producătorului de tutun JTI România. Sursa: Octavian Cocolos

Patrupedele au fost pregătite pentru depistarea ţigaretelor de contrabandă la Centrul de instruire din Giurgiu, în perioada mai - iulie 2011 şi fac parte din cei 30 de câini donaţi ANV de către JTI, în 2010.

"Fiecare lot pregătit la Giurgiu este format din zece câini. La nivel naţional sunt 50 de patrupede, din care 38 specializate în depistarea ţigaretelor şi 12 în depistarea drogurilor", a declarat inspectorul principal Alexandru Ioniţă, coordonatorul echipei canine la nivel naţional din cadrul ANV, citat de Agerpres.

Întreţinerea unui câine costă 300 de lei pe lună. Pentru antrenamentul zilnic al unui câine este nevoie de trei-patru cartuşe de ţigări.

"În medie, preţul unui câine este de 2.000 lei, înainte de dresaj", a precizat Alexandru Ioniţă.

Unde pot fi văzute patrupedele

Cei zece câini instruiţi la Giurgiu au făcut, ieri, o demonstraţie a abilităţilor lor şi au primit diplome.

Patrupedele vor fi repartizate în zonele cu risc mare de trafic de ţigări: Baia Mare, Sighetul Marmaţiei şi Moraviţa.

Înainte de antrenamentul de la Giurgiu, câinii stau acasă cu stăpânii lor aproximativ trei luni, pentru a se obișnui.

Colaborarea JTI cu autorităţile din plan local face parte din strategia companiei de parteneriat cu instituţiile competente, în scopul combaterii contrabandei.

Reprezentanţa JTI din Moldova a donat Serviciului vamal din această ţară 20.000 de euro pentru achiziţionarea echipamentelor tehnice necesare.

În 2007, JTI a încheiat un Acord pentru combat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 28 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°