Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat, sâmbătă, un purtător de cuvânt al artistei, citat de Reuters. "Din nefericire, este adevărat", a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al poliţiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: "(Sâmbătă) la ora 3:55 p.m. (ora locală), a fost pronunţat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel". Acesta a mai spus că serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat.
Conform tmz.com, poliţiştii ar fi găsit în camera de hotel în care a fost descoperită moartă Whitney Houston pastile eliberabile doar pe bază de reţetă medicală, însă nu au găsit droguri şi alcool. Conform aceleiaşi surse, este posibil să existe o legătură între pastilele descoperite în camera de hotel, ce ar fi fost luate de Whitney Houston, şi un eventual deces prin înecare al cântăreţei, care, se pare, a fost descoperită decedată în cada din baia camerei. Sursele citate de tmz.com au precizat, însă, că, la sosirea poliţiei, trupul cântăreţei fusese deja mutat din cada de baie, urmând ca în urma autopsiei să se determine cauzele decesului.
TMZ mai susţine că fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, a avut o altercaţie cu poliţiştii sosiţi pentru a constata decesul mamei sale.
Fata de aur a industriei muzicale
Whitney Houston era numită la apogeul carierei sale, în anii 1980-1990, fata de aur a industriei muzicale, cu zeci de milioane de albume vândute, cu o voce şi imagine perfecte. Spre sfârşitul vieţii sale a devenit imaginea tristă a modului în care drogurile pot distruge un mare talent, relatează Mediafax.
De la mijlocul anilor 1980 până la sfârş