Sensibilitate, culoare, estetic al formelor, îmbinate deopotrivă prin tehnici tradiţionale de pictură, cât şi prin intermediul programelor pe calculator, al modelării tridimensionale sau al lucrului cu formele vectoriale. Design din interior
Sensibilitate, culoare, estetic al formelor, îmbinate deopotrivă prin tehnici tradiţionale de pictură, cât şi prin intermediul programelor pe calculator, al modelării tridimensionale sau al lucrului cu formele vectoriale. Acestea sunt câteva dintre nenumăratele calităţi cu care Alina Manole, la numai 23 de ani, “defilează” atât de natural, cu fiecare dintre creaţiile sale, prin faţa ochilor noştri.
Artista, aflată în primul an la Master – secţia Design Grafic – în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, ne propune o incursiune în viaţa sa plină de culoare, de pozitivism şi de forme minunate. Fiecare dintre creaţiile sale emană energie pozitivă, expresie şi rigoare estetică. Am regăsit în lucrările Alinei un design de calitate “din interior”, un fel de tipar al frumuseţii lăuntrice “îmbibate” în tonuri de culoare de acrilic, ulei şi acuarelă sau în idei îndrăzneţe redate cu ajutorul programelor 3D.

Artista