Pina la ce punct se poate vorbi de moralitate in literatura? Stim foarte bine ca intre autor si opera exista intotdeauna o diferenta. Asa e si normal sa fie. In plus, acceptind ca am putea sa identificam in intregime ce este moral, o opera literara ar fi perfecta din punct de vedere moral doar daca ar fi scrisa de un sfint. Astazi, exista o riposta impotriva celor (tot mai putini) care indraznesc sa faca pe moralistii. Dar ceea ce propun acesti oponenti nu este, din pacate, o alternativa reala. Ei spun: "Nu e moral sa ingradesti libertatea cuiva"; insa nu-si dau seama ca le baga pumnul in gura celor care cred ca "libertatea unuia este normala doar atunci cind nu atenteaza la libertatea altuia". Prin urmare, nu poti sa-i lasi fiecarui individ libertate totala si apoi sa te astepti ca pusi la un loc, acesti indivizi sa functioneze normal. De asta iti spun, oricit de spectaculos ar fi Pascal Bruckner, prefer sa-l citesc pe Montaigne. Si mai sint si acei autori care in viata reala au fost deplorabili, precum Louis-Ferdinand Celine sau Knut Hamsun, dar care au facut o literatura de foarte buna calitate, pe care nu o pot ignora. Vorba lui Jonathan Swift: "Uneori citesc cu placere o carte, dar mi se intimpla sa nu-l pot suferi pe autor". Avem vreun "Superhero" in peisajul literar romanesc actual? Cred ca sint destui autori care pina la un punct seamana cu personajul meu. Spun pina la un punct, fiindca nu am cunostinta de vreun autor care sa fi furat manuscrisul cuiva, asa cum face Paul Vasilescu, personajul meu. Cind la un scriitor mediocru orgoliul e mai mare decit doza de moralitate, putem avea si o astfel de hotie. De fapt, acum realizez, amintindu-mi cazul lui Barbu, nu-i musai sa fie vorba de un autor mediocru. Oricum, in romanul meu mai importante sint acele aspecte care au condus la un astfel de gest. Stiu ca unii dintre cititorii mei vor fi atrasi mai ales de moment