Brăhăşeşti e locul meu drag din copilărie, la bunicii din partea mamei, unde mergeam în fiecare vară. Era plin de sărăcie, cu oamenii muncind la C.A.P pentru mai nimic, cu apa cărată de cei ce locuiau pe deal cu „coghiliţele”, din râpă, cu uliţele prăfuite sau pline de „glod”, când ploua...
După revoluţie a devenit locul unde nepriceperea, hoţia, nepăsarea, teama, corupţia şi lipsa de reacţie a oamenilor, au făcut sărăcia să rămână. Cred că se poate face aici un studiu de caz despre cum pot muri bunele intenţii sufocate de interese meschine. Oamenii au primit înapoi pământurile, dar cei mai mulţi nu îşi permit să îl muncească şi îl dau pe nimic la şmecheri în arendă care le aruncă nişte firimituri, în timp ce ei prosperă, au primit pădurile, au plătit paznici, dar copacii au dispărut unul cîte unul în timp ce cei ce trebuiau să vadă se uitau în altă parte...Ca o coincidenţă au crescut casele pădurarilor, poliţiştilor, primarilor s-au înmulţit maşinile scumpe ale diverşilor inşi care cărau lemne zi de zi, fără să-i întrebe nimeni nimic... Acum pădurea nu mai e deloc, iar de Paşti localnicii nu se mai duc la umbra ei, nu se mai aud glasurile tinerilor şi copiilor alergând pe acolo, iar ulii au început a vâna orătăniile din curţile oamenilor, sau alte păsări s-au mutat din pădure în pomii din grădini, făcând pagube, ploaia nu mai vine ca altădată şi oamenii au rămas cu acte de proprietate pe nişte tufişuri... Ca o compensaţie, au apărut ajutoarele sociale, care înghit tot mai mult din bugetul primăriei. O groază de oameni tineri stau acasă si aşteaptă poştasul cu ajutorul de la stat. Vară-mea mi-a arătat cu năduf unul dintre ei. Cum vine ajutorul se duce la crăşmă. Sunt multe în comună, mai multe ca biserici sau şcoli...Şi tot ea îmi zicea cu amărăciune că sunt şi unii care au tractoare şi maşini şi o groază de pământ, dar primesc ajutor de la stat, lună de lună.
