Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voiculescu atacă PNL: "Au avut atitudini imorale!". Planul conservatorilor pentru alegerile din 2014 PLUS propunerea care îl vizează pe Traian Băsescu

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a criticat atitudinea liberalilor faţă de PSD, dar şi faţă de PC, spunând că au avut atitudini imorale şi că i-au minţit.

Deşi a precizat că va trebui să menţine unitatea USL, liderul PC a lăudat acţiunile PSD pentru a-şi întări poziţia pentru următoarele alegerile, însă a criticat PNL.

„PSD se consolidează, se pregăteşte pentru a avea rezultate maxime la alegerile din 2014. E normal, ca orice partid care vrea să aibă rezultate. PNL încearcă, nu de puţine ori, ne-a jignit şi pe noi, continuă să aibă atitudini cel puţin imorale vizavi de PSD. Încearcă să zâmbească, să împrietenească cu Traian Băsescu, cu PDL dintr-un singur motiv. Doreşte şi el să aibă rezultate maxime la alegeri. Fiecare partid politic din USL în această perioadă se consolidează, fiecare prin metodele lui”, a spus Voiculescu, la Consiliul Naţional PC.

PC, candidat propriu la prezidenţiale

Mai mult, liderul conservatorilor a precizat că PC nu va sta deoparte dacă USL se va rupe şi va avea propriul candidat la prezidenţialele din 2014, precizând că va fi unul „ireproşabil”.

„Dacă protocolul USL nu se respectă, deja au fost situaţii, vom fi obligaţi să candidăm cu reprezentantul nostru. Dacă în înţelepciunea lor, paretidele mari vor dori să aibă candidaţi, atunci şi PC va avea candidat, vă asigur eu. Va fi un candidat redutabil, căruia nu i se poate reproşa nimic, nici că a fost securist, nici că a furat, unul ireproşabil, cu şanse mari să intre în turul doi”, a mai spus Voiculescu.

Şah la Băsescu

Preşedintele fondator al conservatorilor nu a ratat nici ocazia de a-l ataca pe Traian Băsescu, ameninţând voalat cu o nouă suspendare.

„În ziua de azi, preşedintele afirmă despre premier lucruri oribile, premierul afirmă despre preşedinte lucruri incredibile, preşedintele lansează public ideea că anumite persoan

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 41 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 48 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°