Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu despre protestul lui Ghișe la Cotroceni: "Acesta este mesajul pe care îl merită Băsescu"

Publicat in Cotidianul, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a fost întrebat vineri la Arad cu comentează faptul că senatorul Ioan Ghișe a fost scos pe brațe de

SPP la Cotroceni, joi, la recepția de Ziua Națională.

"SPP-iștii nu au nicio vină, SPP-iștii și-au făcut datoria. Domnul senator Ghișe a vrut încă o data să transmită un mesaj, cred că l-a transmis, sunt si suntem in continuare solidari cu domnul Ghișe, care are tăria de a transmite și în felul aceasta, foarte evident, niște mesaje. Si cred că, având în vederea activitatea pentru coeziunea națională pe care Traian Băsescu a desfășurat-o, de când se știe, dar mai ales în ultimul an, acesta este mesajul pe care îl merită", a declarat liderul PNL.

Senatorul Ioan Ghişe a fost scos joi cu forţa de la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

Senatorul a povestit că, prezent fiind la Cotroceni, a vrut să-şi dea jos cămaşa pentru a rămâne într-un tricou pe care era imprimat mesajul că Băsescu a fost demis de drept de către români la referendum.

"Când am dus mâna la gât să-mi scot cravata, pentru că intenţionam să-mi scot cămaşa să arăt tricoul pe care scrie «Poporul a decis, Băsescu e demis», m-au imobilizat de braţe doi ofiţeri SPP, altul m-a împins din spate şi în zece secunde m-au scos afară, prin mulţime", a spus Ghişe.

Ghişe a fost scos de către ofiţeri SPP din Palatul Cotroceni, imediat după ce Băsescu a terminat discursul de Ziua Naţională.

Senatorul PNL avea invitaţie la recepţia de la Cotroceni.

Tupeu halucinant venit dinspre Cotroceni

Ce a avut de declarat Președinția despre acest incident? Într-o intervenție la televiziunile de știri, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al lui Udrea, a încercat, printre altele, să justifice scoaterea cu forța a lui Ghișe din Palatul Cotroceni, susținând nici mai mult nici mai puțin că

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 32 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 25 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°