Sunt multe, sunt importante, sunt semnificative. Cele mai consistente dintre acestea? Nu-mi iau riscul a face o clasificare. Şi totuşi, trebuie să o recunosc, dintre toate, evenimentul de adâncă semnificaţ ie s-a dovedit a fi reluarea activităţii Corului de Cameră „Madrigal”.

De decenii, ansamblul se dovedeşte a fi o efigie a culturii naţionale. A fost înfiinţat cu aproape o jumătate de secol în urmă prin strădania regretatului maestru Marin Constantin, personalitate artistică care astăzi – în perspectiva timpului – se dovedeşte a fi fost un inegalabil muzician al cântului coral. S-au cunoscut, s-au format împreună. Împreună au avut parte de marile bucurii ale muzicii, de la cântul madrigalesc al Renaşterii, la comorile cântului nostru de strană, de la repertoriul românesc la cel universal al secolului XX. Nu poate fi uitat repertoriul colindelor româneşti, o bogăţie spirituală căreia „Madrigal”-iştii i-au conferit o inimitabilă prospeţime a expresiei, acea zicere interioară care bucură inima, care încălzeşte sufletul. Au colindat împreună lumea cea largă. S-au dovedit a fi veritabili ambasadori ai spiritului, ambasadori ai fiinţei noastre. Iar aceasta în lungi perioade de timp în care neam aflat cu toţii în grea cumpănă. Astăzi se pare că “Madrigal”-ul renaşte. Din zona instituţionalizată a învăţământului a trecut în cea a culturii. Generaţia membrilor fondatori se primeneşte. Atât la nivelul ansamblului cât şi la acela al maeştrilor de cor, al dirijorilor. În mijloc de decembrie, la Ateneul Român, “Madrigal”-ul pare să fi îmbrăcat haine noi. La propriu şi la figurat. Costumele cele vechi au fost înlocuite de culori pastelate, vioaie; au fost concepute de cunoscutul designer vestimentar care este Doina Levintza. La pupitrul dirijoral l-am reîntâlnit pe maestrul Voicu Popescu, un demn urmaş al maestrului Marin, un uimitor talent al comunicării sensib