Luni seara, la o emisiune de televiziune, am avut o scurtă ciocnire cu preşedintele PDL, Emil Boc, pe tema majorării, de la 1 august, a pensiilor.
Eu i-am spus că este un populist, iar el m-a acuzat că aş trăi într-un „turn de fildeş“, departe de suferinţele oamenilor simpli din această ţară. După emisiune, Boc s-a grăbit să ia contact cu viaţa dură a pensionarilor români: în parcare îl aştepta o limuzină produsă de un concern german, în timp ce şoferul îi ţinea, respectuos, uşa deschisă.
Nu vreau să fiu eu însumi populist şi nici nu doresc să fiu prea dur cu Emil Boc, pe care îl consider unul dintre cei mai puţin corupţi politicieni din România. Cu siguranţă, primarul Clujului nu a intrat în politică pentru a se îmbogăţi, aşa cum au făcut oameni ca Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu. Îi înţeleg şi disperarea care-l împinge la promisiuni demagogice, precum cele privind majorarea, de la 1 august, a punctului de pensie şi creşterea venitului minim garantat. În 2007, PDL a avut o atitudine rezervată faţă de creşterea iraţională a pensiilor şi rezultatul a fost că a pierdut voturi. PSD şi PNL au obţinut rezultatele de la alegerile locale mituind electoratul cu bani de la buget. Acum, problema lui Boc este cum să-i recupereze pe sacoşarzii ce votează cu cei care „dau ceva“ - mici, pungi din plastic, bani, brichete, pensii etc. Aceşti oameni nu citesc mai niciodată ziare, aşa că nu vor afla, de exemplu, că binefăcătorul lor Tăriceanu se plimba, în weekend, prin Monte Carlo, la volanul unui Ferrari. Nici nu-şi vor pune problema de unde au foştii şi actualii demnitari români atât de mulţi bani. În schimb, ei lecturează scrisorica trimisă de guvern de fiecare dată când pensia este mărită.
Totuşi, întrebarea pe care o am pentru Emil Boc este: dacă te confrunţi cu un adversar care nu are rezerve în a utiliza resursele publice pentru a cumpăr
