Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glume cu bombe în Gară

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 4 ianuarie 2007 ·

Ameninţare cu bombă în Gara Braşov în a doua zi din 2007. Patru apeluri telefonice, înregistrate la Serviciul Unic de Urgenţă 112, i-au anunţat pe oamenii legii că într-un tren Săgeată Albastră care staţiona în gara braşoveană şi urma să plece la Bucureşti este amplasată o bombă. Pirotehniştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov s-au deplasat de urgenţă în Gara Braşov. Călătorii din tren au fost evacuaţi, pentru câteva momente, iar oamenii legii au scotocit fiecare colţişor al trenului. Bomba nu a fost însă de găsit, iar specialiştii au constatat că au de-a face cu o glumă foarte proastă. Poliţiştii nu au vrut să creeze panică în rândurile turiştilor, astfel că, din gară, nu a fost evacuată nicio persoană. Oamenii legii încearcă acum să-l identifice pe autorul farsei. Dacă va fi depistat, acesta se va alege cu o amendă usturătoare sau chiar cu o pedeapsă cu închisoarea. Ameninţare cu bombă în Gara Braşov în a doua zi din 2007. Patru apeluri telefonice, înregistrate la Serviciul Unic de Urgenţă 112, i-au anunţat pe oamenii legii că într-un tren Săgeată Albastră care staţiona în gara braşoveană şi urma să plece la Bucureşti este amplasată o bombă. Pirotehniştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov s-au deplasat de urgenţă în Gara Braşov. Călătorii din tren au fost evacuaţi, pentru câteva momente, iar oamenii legii au scotocit fiecare colţişor al trenului. Bomba nu a fost însă de găsit, iar specialiştii au constatat că au de-a face cu o glumă foarte proastă. Poliţiştii nu au vrut să creeze panică în rândurile turiştilor, astfel că, din gară, nu a fost evacuată nicio persoană. Oamenii legii încearcă acum să-l identifice pe autorul farsei. Dacă va fi depistat, acesta se va alege cu o amendă usturătoare sau chiar cu o pedeapsă cu închisoarea.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°