Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războinic nipon cu armură strălucitoare și pretenții de samurai

Publicat in Capital, duminică 10 iulie 2011 ·

Grație unui pachet special de dotări, Mitsubishi Lancer a devenit și mai atractiv din punct de vedere vizual. Cum însă designul nu este totul, am găsit și puncte slabe.

În încercarea de a atrage cât mai mulți clienți, importatorii și dealerii autohtoni de automobile se bat în ediții speciale, pachete de dotări și reduceri de prețuri. În acest context, M Car Trading, importatorul Mitsubishi, a lansat recent pe piață o versiune cosmetizată a modelului Lancer Sport Sedan, denumită Storm, menită să transforme un model cu un design extrem de atractiv într-unul care emană sportivitate prin toți porii.

Culmea este că modelul Lancer era, probabil, ultimul din segmentul C care ar fi avut nevoie de așa ceva. Nu sunt puțini șoferii care, văzând partea frontală a unui Lancer în oglinda retrovizoare, au preferat să îi facă loc, impresionați de agresivitatea designului exterior.

Cosmetică de 4.000 de euro

Ce este de fapt Lancer Storm? Ei bine, deși numele sună pretențios, această nouă versiune aflată în oferta Mitsubishi nu este altceva decât o cosmetizare a variantei Lancer Inform, dotată cu motorul pe benzină de 1,6 litri, creată de importator cu scopul de a încânta ochii privitorilor. Dovada faptului că ideea a fost bună am avut-o de fiecare dată când am parcat mașina: priviri invidioase, întrebări despre preț și laude aduse designerilor.

Toate acestea grație unui pachet sport compus dintr-un spoiler aplicat pe bara față, unor praguri exterioare și unui alt spoiler pentru bara spate. În afară de aceste elemente, în componența echipării Storm mai intră un eleron pe portbagaj, geamuri fumurii în partea din spate a vehiculului (lateral și lunetă) și, punctul cel mai important, jante din aliaj ușor tip „Diamond Cut“ de 19 inci cu pneuri Nokian 225/35/R19. Desigur, toate acestea au și un preț, iar în cazul de față nu unul de neluat în seamă: 4.2

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transfăgărășanul ar putea fi redeschis circulaţiei cu mult înainte de data obişnuită. Drumarii au început deszăpezirea

Ziare.com acum 56 minute
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie", a anunţat miercuri DRDP Braşov, pe pagina de socializare. "Am început deszăpezirea Transfăgărăşanul

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 42 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum 33 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 56 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum 35 minute
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum o ora
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°