De-a lungul mandatului, preşedintele american Barack Obama i-a ignorat pe cei care au încercat să arunce controverse asupra locului naşterii sale, conform uneia din regulile Casei Albe, aceea de a nu te târî inutil în controversele la zi, se arată într-un articol AP.
De această dată, însă, Casa Albă a decis să prezinte miercuri o copie detaliată a certificatului de naştere al preşedintelui emis în Hawaii, asta după ce a obţinut o derogare specială să îl facă public.
Dezbaterea asupra locului naşterii lui Obama a fost o adevărată preocupare mediatică. Dar vârful de lance al dubiilor este de ceva timp controversatul afacerist Donald Trump, care cochetează neoficial cu o eventuală candidatură la preşedinţie Statelor Unite din partea Partidului Republican. Un recent sondaj a arătat că două treimi dintre republicani, dar şi o mică parte a independenţilor şi democraţilor, au incertitudini asupra locului de naştere al lui Barack Obama.
În conferinţă de presă susţinută miercuri de la Casa Albă, preşedintele a spus tranşant „Nu vom fi în stare să ne rezolvăm problemele dacă ne lăsăm distraşi de spectacole ieftine." Dar controversa are un scop bine fixat, acela de a se infiltra în imaginarul colectiv al americanului de rând şi a-i induce sentimente xenofobe şi chiar rasiste, care să îi afecteze imaginea în viitoarea campanie electorală, potrivit AP.
„Un segment important al Partidului Republican, indiferent dacă recunosc sau nu, pare să se comporte prostesc şi conspirativ," crede Jim Jordan, un democrat cu ştate vechi şi veteran în numeroase campanii electorale.
Mulţi republicani au respirat uşuraţi la vederea certificatului de naştere al preşedintelui.
Pentru o parte a activiştilor republicani, punerea sub semnul întrebării a locului de naştere al lui Obama - şi astfel legitimitatea sa constituţională de a fi preşedinte - a fost un te