La bord Şi-a dorit o meserie frumoasă, care să-i aducă bani şi statut. A ales să se facă steward. La începutul aviaţiei, timp de vreo zece ani, toţi însoţitorii de bord de pe aeronavele de pasageri erau bărbaţi. Azi, ei sunt minoritari într-o lume a stewardeselor blonde, înalte şi suple.
Personajul poveştii de azi este un bărbat de 25 de ani, să-i spunem Mihai (interlocutorul nostru a dorit să rămână anonim, n.r.), care are la activ 2.300 de ore de zbor. Nu la manşă, cum cred doar minţile înguste că i-ar sta bine unui erou, ci drept însoţitor de bord pe deja câteva sute de zboruri interne şi internaţionale. Deşi s-a şcolit pentru altceva - voia să se facă profesor -, Mihai a căutat o meserie „în care să munceşti mai puţin, să iei bani frumoşi şi să ai un oarecare statut".
„M-am hotărât să fac meseria asta în primăvara anului 2007. Eram în anul patru la Facultatea de Litere. Nu ştiam încotro s-o iau, unde se îndreaptă viaţa mea. M-aş fi întors în învăţământ, pentru că am predat doi ani ca suplinitor, dar mă gândeam la salariu. Şi atunci am început să fac o listă cu meserii în care să muncesc mai puţin, să iau bani frumoşi şi să am un statut bun. Şi, evident, să mi se şi potrivească. Am decis că asta ar fi una bună", spune Mihai.
Uniforma bleumarin nu a reprezentat decât o atracţie suplimentară, povesteşte tânărul însoţitor de bord. „Mă atrage uniforma bleumarin, culoarea aceea atât de «comunistă». Îmi place că, atunci când trec în uniformă pe stradă sau prin aeroport, lumea întoarce capul după mine. Îmi dă o senzaţie plăcută. Întotdeauna o astfel de uniformă a stârnit reacţii."
Botezul aerului
Oamenii le spun „stewarzi". Termenul e şi sexist, şi perimat, cred specialiştii în aviaţie. Asta şi pentru că un însoţitor de zbor nu e un „chelner", crede şi Mihai. „Aş vrea să le scot oamenilor din minte faptul că acolo sus sunt