Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinile second-hand, nevândute de o jumătate de an

Publicat in Adevarul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Târgoviştenii nu se mai încumetă să achiziţioneze maşini la mâna a doua, chiar dacă preţurile acestora sunt extrem de mici. Cei care au posibilitatea preferă să-şi cumpere o maşină nouă, în leasing. Pe aceştia îi sperie şi taxa de înmatriculare, care poate ajunge la câteva mii de euro.

Târgoviştenii nu mai caută maşini second-hand. Dacă până acum un an, maşinile la mâna a doua aduse din ţări ca Austria sau Germania, se vindeau ca pâinea caldă, acum abia dacă se mai atinge cineva de ele. Automobilele expuse spre vânzare în parcul auto de la supermarket-ul XXL stau nevândute de luni bune, unele chiar de o jumătate de an, asta deşi o bună parte dintre ele au preţuri cuprinse între 1200 şi 3500 euro. “Acum este destul de uşor să-ţi cumperi o maşină nouă în leasing. Te costă ceva bani, dar ştii că este nouă şi o plăteşti în rate. În plus, nu prea se mai merită să-ţi cumperi o maşină second-hand adusă din afară, pentru că trebuie să mai plăteşti şi taxa de înmatriculare”, spune Costel Oancea, un târgoviştean de 34 de ani.

Pentru o Skoda Octavia nouă oamenii trebuie să scoată din buzunar în jur de 11.000 euro, o astfel de maşină la mâna a doua costă doar 3500-4000 euro, cu toate acestea, însă, târgoviştenii nu se mai apropie de ele, fie pentru că duc lipsă de bani, fie pentru că aceştia consideră că o maşină nouă este o achiziţie mai sigură. “Acum se gândesc de două ori înainte de a-şi cumpăra o maşină la mâna a doua, pentru că nu îşi permit să arunce banii pe fereastră. Se gândesc că poate maşina are probleme pe care ei nu le văd de la început, iar la un automobil nou ai garanţie”, spune Ion Niţă, unul dintre cei care până la începutul acestui an se ocupa cu vânzarea de maşini second-hand.

Taxa de înmatriculare, mai mare decât suma dată pe maşină

Din când în când, târgoviştenii trecă să se mai uite pe la maşini, însă fără a se încumeta să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 11 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Au vrut să scape de încorporare și au sfârșit înecați în Tisa. Cadavrele a trei ucraineni, găsite la graniţa cu România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, care au încercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsiți înecați în râul Tisa, la graniţa cu România, au anunţat marţi, 7 mai, poliţiştii de frontieră ucraineni, relatează AFP. Râul este folosit frecvent de cei care încearcă s

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°